Imprimă această pagină
Luni, 23 Martie 2026 19:11

Slujire arhierească la Catedrala Episcopală în Duminica a IV-a din Sfântul și Marele Post

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica a IV-a din Sfântul și Marele Post, închinată Sfântului Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși care au participat la rugăciunea comunității eclesiale.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către membrii celor două grupuri psaltice ale catedralei, „Sfântul Nicodim” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care, prin cântarea lor aleasă, au contribuit la solemnitatea și frumusețea slujbei arhierești.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat semnificația duhovnicească a acestei duminici, arătând că modelul oferit de Sfântul Ioan Scărarul, prin lucrarea sa „Scara”, descoperă urcușul duhovnicesc al omului de la lepădarea de păcat până la unirea cu Dumnezeu. Preasfinția Sa a subliniat că perioada Postului Mare reprezintă un timp binecuvântat de nevoință, pocăință și înnoire sufletească, în care fiecare credincios este chemat să urce treptele virtuților prin rugăciune, post și fapte bune.

Totodată, ierarhul a amintit că rugăciunea împletită permanent în viața noastră este esențială, folosindu-se rugăciunile rânduite de către Biserică la toată vremea așa cum sunt trecute în cartea de rugăciuni, dar și în ceaslov și alte cărți de slujbă.

Slujirea arhierească de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin a constituit un prilej de întărire duhovnicească pentru toți cei prezenți, chemându-i la statornicie în credință și la continuarea urcușului spiritual spre lumina Învierii Domnului.

Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin

Citit 489 ori Ultima modificare Luni, 23 Martie 2026 19:12

Galerie de imagini