În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, vorbind despre virtuțile Sfântului Ierarh Nicolae amintite în troparul său, a evidențiat iubirea față de semeni, manifestată prin multă milostenie săvârșită, de cele mai multe ori, în chip tainic. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să fie următori Sfântului Nicolae prin fapte concrete ale milosteniei, avându-i în vedere, în primul rând, pe cei înaintați în vârstă, care sunt singuri și neputincioși.
La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu, al cărui mormânt se află în pronaosul Catedralei, pentru ctitorii și slujitorii lăcașului de închinare, trecuți la cele veșnice.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că în chipul Sfântul Ierarh Nicolae vedem, pe lângă modelul de dragoste milostivă, maturitatea duhovnicească a celui ce se simte dator să-L mărturisească pe Hristos, însă această mărturisire, de multe ori, cere jerfă, cere virtute, cere tăierea voii omului pentru ca în el să se împlinească voia lui Dumnezeu. Arhipăstorul hunedorean a adresat cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, soborului slujitor, reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, reprezentanților instituțiilor publice, soborului împreună slujitor și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoarea Catedralei devene.
Sursa şi foto credit: episcopiadevei.ro