Imprimă această pagină
Duminică, 29 Martie 2026 12:09

O nouă activitate a Grupului catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Parohia Strehaia

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O altă activitate s-a desfășurat în cadrul Concursului Național Catehetic „Familia, binecuvântarea lui Dumnezeu și școala iubirii smerite și darnice”, sub coordonarea Părintelui Gîrniță Cristian Ionuț și a doamnei profesoare de religie Gîrniță Marinela, de către Grupul catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Strehaia, sâmbătă, 21 martie, cu ocazia serbării Zilei Naționale a Olteniei.

Activitatea a debutat în sala Centrului educațional care aparține bisericii parohiale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Strehaia, unde unul dintre coordonatorii grupului, preotul Gîrniță Cristian Ionuț, a prezentat copiilor motivul întâlnirii: sărbătorirea Zilei Naționale a Olteniei – o sărbătoare publică a României, celebrată anual la data de 21 martie, care comemorează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu, în fruntea armatei sale de panduri olteni. Sărbătoarea a fost promulgată la 13 aprilie 2017, prin Legea nr. 65/2017, și publicată în „Monitorul Oficial” în aceeași zi.

Apoi au fost prezentate câteva date geografice și istorice despre marea familie olteană din care facem parte și noi: regiunea Oltenia este situată în sud-vestul României și are o suprafață de 29.212 km², cuprinzând cinci județe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj. Regiunea este mărginită la nord de Munții Carpați și la sud de Dunăre, iar relieful este echilibrat, cuprinzând munți, câmpii, dealuri și podișuri.

Patrimoniul cultural al Olteniei reflectă istoria acestei regiuni de-a lungul a două milenii de existență. Un exemplu în acest sens este podul de peste Dunăre, construit de celebrul arhitect al Antichității, Apolodor din Damasc, la ordinul împăratului Traian, ale cărui ruine pot fi încă văzute pe ambele maluri ale Dunării. În vecinătate, pe malul nordic al fluviului, se află instalația de băi romane, cea mai mare construcție de acest fel din Dacia romană. Totodată, în județul Vâlcea se găsesc vestigii precum Buridava Romană și castrul Arutela, situat pe malul Oltului, în imediata apropiere a Mănăstirii Cozia, construit din piatră în timpul împăratului roman Hadrian.

Oltenia este a doua regiune, după Moldova, care se remarcă prin numărul și însemnătatea mănăstirilor, bisericilor și schiturilor, cu peste 60 de așezăminte din perioade istorice diferite, dintre care amintim Cozia, Stânișoara, Mănăstirea Dintr-un Lemn sau Tismana.

În final, s-a amintit că Oltenia a fost spațiul în care s-au afirmat figuri legendare, fiind prezentate pe scurt câteva personalități emblematice care au marcat istoria României, precum: Constantin Brâncuși, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Anton Pann, Maria Lătărețu, Domnica Trop, Marin Sorescu, Amza Pelea etc.

Dumnezeu să binecuvânteze marea familie a Olteniei!

La mulți ani Olteniei și tuturor oltenilor din țară și de pretutindeni!

Articol scris de Pr. Gîrniţă Cristian Ionuţ

Citit 314 ori Ultima modificare Duminică, 29 Martie 2026 12:12

Galerie de imagini