Imprimă această pagină
Duminică, 31 Decembrie 2023 17:45

Mănăstirea Topolnița, sfârșit de an cu binecuvântare arhierească

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În Duminica după Naşterea Domnului, 31 decembrie, în ultima zi a anului 2023, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie alături de obștea Sfintei Mănăstiri Topolnița.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii grupului psaltic „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Cuvântul de învățătura de la finalul slujbei euharistice, cu binecuvântarea ierarhului, a fost oferit spre folos duhovnicesc de Arhid. Nicolae Marin. Acesta a vorbit credincioșilor prezenți în biserica mănăstirii mehedințene despre iubirea lui Dumnezeu revărsată asupra noastră prin darul cel de mare preț „Pruncul Hristos” născut în ieslea Betleemului.

După rostirea cuvântului, domnul Ion Gheorgheci, om credincios și un apropiat al Bisericii noastre și al Sfintei Mănăstiri, cu ocazia aniversării a fost felicitat de Preasfințitul Nicodim, primind urările de bine și în dar, o icoana.

Articol scris de Arhid. Mircea Pădureanu

Citit 300 ori Ultima modificare Duminică, 31 Decembrie 2023 20:15

Galerie de imagini