Imprimă această pagină
Duminică, 03 Decembrie 2023 20:18

În duminica XXXI după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Nicodim a slujit la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminica, 3 decembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Răspunsurile liturgice au fost date de către cele două grupuri psaltice.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția sa a vorbit celor de față despre plecarea Mântuitorului spre cetatea Ierihonului. În drumul Său a găsit un orb cerșind. Orbul auzind despre minunile Mântuitorul a început a striga către El: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine (Luca 18,38). Iar pentru credința sa Mântuitorul l-a vindecat. Omul poate vedea lumea și tot ce îl înconjoară, dar cu acești ochi trupești nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu el fiind ținut de oribirea spirituală, cum a menționat ierarhul mehedințean. Această oribire spirituală este adusă de păcate, dar cea mai mare cauză a acestei orbiri este împătimirea în rele.

La final, ierarhul a hirotesit iconom stavrofor pe Preacucernicul Părinte Angelo-Ștefan Voicu, pentru lucrarea bogată săvârșită în parohia pe care a păstorit-o.

Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin

Citit 650 ori Ultima modificare Duminică, 03 Decembrie 2023 20:23

Galerie de imagini