Biserica a fost construită între anii 1917-1921, fiind târnosită în anul 1921, de către Episcopul Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin, preot în acea vreme fiind Preacucernicul Părinte Ion Croicescu.
Din pricină degradărilor suferinte de-a lungul timpului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, s-au realizat reparații și restaurări ale sfântului lăcaș, între anii 2017-2018.
Biserica are o arhitectură deosebită, cu abside, iar pictura este realizată in stil renascentist.
După slujba de resfințire, Chiriarhul mehedințean a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, atât părintele paroh Ion Mihart, cât și părintele pensionar Nicolae Marcu, au fost hirotesiți în ranguri de iconom-stavrofor, primind în dar de la Preasfințitul Nicodim "Crucea Mehedințeană", ca semn de mulțumire și de apreciere pentru întreaga activitate depusă, iar doamna Ana Ofrim, ctitorul principal ce a ajutat la restaurarea acestei biserici, a primit cea mai înaltă distincție pentru mireni, "Crucea Mehedințeană pentru mireni".
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit celor prezenți despre Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinților, și a mulțumit celor care s-au implicat în restaurarea bisericii.
Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului Psaltic "Sfântul Nicodim de la Tismana" al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.