Sâmbătă, 27 Februarie 2021 17:54

Slujbă de pomenire pentru obștea Mănăstirii Topolnița

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sâmbătă, 27 februarie 2021, la Mănăstirea Topolnița din județul Mehedinți a fost săvârșită slujba Parastasului în cinstea Părinților Grațian Rădac, Vichentie Popescu și Pavel Nicolaescu, stareți și duhovnici ai vetrei monahale din Valea Topolniței, dar și a celorlalți viețuitori ai acestei mănăstiri, mutați în Împărăția Cerească, odată cu trecerea timpului.

Slujba de pomenire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit, Gherasim Armulescu, starețul sfintei mănăstiri, Preacucernicul Părinte Antonie Olarean, consilier în cadrul Centrului eparhial mehedințean, Preacucernicul Părinte Ionuț-Cosmin Ștefan, inspector bisericesc al Episcopiei mehedințene, dar și alți slujitori ai Sfintelor altare veniți la mănăstire pentru a se ruga Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletele cuvioșilor Săi în ceata sfinților.

În cuvântul rostit după oficierea Parastasului, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a evocat în câteva rânduri personalitatea celor trei mari duhovnici ai mănăstirii: „Deși au trăit în acele vremuri grele, acești monahi au rămas statornici și fideli chemării lui Hristos, și-au asumat cu devotament, purtarea crucii și a voturilor monahale, fiind pentru mulți credincioși, monahi sau clerici, sprijin și modele de viețuire în Hristos”.

Veșnică lor pomenire din neam în neam!

Citit 1360 ori Ultima modificare Duminică, 28 Februarie 2021 18:54

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube