Biserica monument

Parohie formată din satul Gârla Mare (1887); în 1941, parohia avea aceeași componență și satul număra 830 de familii cu 3433 de suflete. În prezent, satul Gârla Mare are două parohii: Gârla Mare I și Gârla Mare II, aflate sub ascultarea Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei. Până în 2004 parohia Gârla Mare s-a aflat în subordinea Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004).        

Hram Cuvioasa Paraschiva (1849-1850); la 1838, 1894 și 1941 este menționat hramul Pogorârea Sf. Duh; cod MH-II-m-B-10331 (pentru biserica cu hramul Pogorârea Sf. Duh a parohiei Gârla Mare I);

Preot paroh Constantin Băcan Tel.: 0726 637 698

Comuna Gârla Mare este situată în partea sudică a judeţului şi a Câmpiei Blahniţei şi este formată din satul omonim. Acesta este atestat documentar în: 1639 (cu probabilitate, când jupan Matei dă Mănăstirii Coşuna satul Gârla „cu rumânii, pentru pomană, căci n-a avut coconi care să-l caute la slăbiciune şi la neputere”);

Parohia Gârla Mare I.

Inițial, aici a fost o biserică bordei, în secolul al XVIII-lea: Apoi alta făcută în 1812 de Tănăsiie Bîrlac și toți lăcuitorii satului (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840). Această biserică a fost prenoită până la 29 octombrie 1838 (după N. Stoicescu, care a luat în considerare pisania, în anii 1836-1838) de clucereasa Ruxanda Otetelișanca, alături de Șerban Otetelișanu clucer și Nicu Scafeș postelnic; de Iancu Otetelișanu căminar, fiul lor și de soția acestuia, Săftica; de Dumitrache Polizu serdar și soția lui, Elena; de Nicolae Vlădoianu și soția lui, Stana; de Constantin Otetelișanu serdar, Catinca Buzasca și nepoata sa, Arestița Buzasca. Din sinodicul întocmit de preotul N. Blujdescu, slujitor la biserică începând cu anul 1911 și care a întrebat pe cei bătrâni, rezultă că biserica este clădită pe locul/temelia alteia mai vechi (cea de la 1812 – n.n.), motiv pentru care a avut două hramuri, Pogorârea Sfântului Duh și Sf. Troiță, unul dintre acestea fiind probabil hramul vechii biserici. Așadar, biserica a fost zidită în anii 1836-1838 și n-a suferit reparații capitale sau restaurări. Materialul de construcție a fost cărămida arsă, legată cu mortar de var. Este o biserică în formă de corabie, prevăzută în față cu o tindă deasupra căreia se înălța o turlă pătrată, acoperită cu tablă. În timp, turla s-a prăbușit, iar acoperișul s-a refăcut renunțându-se la ea. Spațiul dintre coloanele de sprijin ale acoperișului, tindei și turlei s-a închis cu cărămidă și s-au adăugat ferestre și uși în față spre a se mări spațiul, devenind o necesitate odată cu sporirea populației. La interior, biserica este compartimentată în cele trei părți canonice. Zidul care desparte pronaosul de naos este din cărămidă, gros de 0,80 m și prevăzut cu o intrare și două ferestre. Pereții sunt drepți, iar bolțile simple și ușor arcuite. Catapeteasma este executată din cărămidă cu nișe puțin adânci și zidită până sus, fiind pictată în conformitate cu iconografia programului ortodox. Întreaga pictură a bisericii, atât la interior cât și la exterior, este executată în frescă, în stil bizantin ascetic, cu respectarea iconografiei. În pronaos sunt zugrăviți ctitorii: clucerul Șerban Otetelișanu, clucereasa Ruxanda Otetelișanu, fiul lor sărdarul Constantin Otetelișanu, căminarul Iancu Otetelișanu. Zugravi: Dascălu Matei și Raicu Bani. În interiorul bisericii nu sunt morminte ale ctitorilor și nici în jurul ei. În 1896 parohul bisericii informa că până în acel moment biserica nu fusese niciodată reparată și nici nu avea nevoie de reparații. În 1941 se afla însă în ruină.

În timp ce vechea biserică se ruinase, credincioșii au trecut în anul 1936 la construcția unei noi biserici, făcută de zid, care în 1941 era gata la roșu. Lucrările s-au desfășurat sub supravegherea antreprenorului italian Ferri, care a realizat lucrarea după planurile arhitectului Iancu Atanasescu. Biserica a fost amplasată în aceeași incintă cu cea veche, la circa 150 de m de aceasta, în partea de nord. Este o construcție monumentală, în formă de cruce, cu trei turle (turla cea mare străpunsă), făcută din cărămidă arsă, pe fundație de beton, o “Catedrală a Câmpuluiˮ, cum o numesc cu mândrie localnicii. Stilul arhitectonic este armonios și îndrăzneț în același timp. La interior, nu are ziduri despărțitoare, doar catapeteasma executată din lemn de stejar și nuc, sculptată artistic. Are cafas spațios, bolțile sunt adânci și pronunțat arcuite. Nu are coloane de susținere în interior, ci numai arcuri la bolți. Biserica măsoară 36 m înălțime la turla cea mare. Pictorul bisericii a fost Șt. Calopăreanu din Craiova. Pictura este făcută în tehnica fresco, în stil neobizantin, iar mobilierul din lemn de stejar, sculptat și lustruit  de către meșterul Ion I. Ilea din satul Huluba, comuna Pociovaliștea (Gorj). Pe stâlpii din pronaos sunt Sf. Ioachim și Ana, iar în naos sunt Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. În naos, în dreapta, Dreptul Judecător, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Sf. Procopie, în stânga, Sf. Împărați Constantin și Elena, Sf. Dimitrie, Sf. Pantelimon, Sf. Teodor. În Pantocrator, sunt Sf. Oprea Miclăuș și Sf. Muceniță Filofteia. În Sf. Altar, Sf. Atanasie, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Vasile, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie. În pridvor, sunt Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Întrucât lucrările începute în 1936 au fost întrerupte în anul 1938, venind războiul n-au mai putut fi reluate imediat, acest fapt întâmplându-se abia în anul 1957. S-a mai lucrat încă zece ani, până în 1967, când biserica a fost sfințită de către Î.P.S. Firmilian, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

În anii 2005-2007, biserica a fost reparată capital (fațadă, înlocuit uși, ferestre), a fost restaurată pictura, s-a reparat și clopotnița (construcție separată de biserică, dar contemporană cu aceasta) și a fost resfințită la 28 octombrie 2007 de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Preoți: Biserica Înălțarea Domnului: Constantin Ereul, Riza Ereul, Iosif Eromonah, popa Popescu (pe la 1847), Ioan Vlădulescu (1853-1868, slujea și la Vrata?), Ștefan Pârcălăbescu (m. 1891), Ștefan Ionescu (1865- paroh, până după 1907), Nicolae Blujdescu (hirotonit în 1911, în funcție în 1941)… Constantin Băcan.