Parohie (în 1887), alcătuită în 1941 din satele Devesel: 483 de familii, 1710 suflete și Chilia: 208 familii, 755 de suflete. Din 2004, aparține Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei.

Hram Sf. Ierarh Nicolae; biserica nu întrunește condițiile spre a fi calificată ca monument istoric.

Preot paroh Pădureanu Daniel Marian hirotonit la 26 octombrie 2020 Tel.:0766 783 695

Devesel este o comună situată în partea central-sud-vestică a judeţului, în nordul Câmpiei Blahniţei, într-o zonă cu dune şi bălţi. Satul de reședință omonim se află în centrul comunei, în nordul Câmpiei Blahniţei. Potrivit tradiţiei istorice locale, s-a aflat pe locul numit Ceru, nume dat şi satului. Lipsiţi de resurse de apă, locuitorii s-au mutat în zona pârâului Tudoreşti şi a pânzei freatice existente la 3-4 m adâncime, numindu-şi aşezarea Deveselu. Sub  acest nume este atestat documentar în: 1637 (până în acest an, jumătate de sat a fost a lui Preda ban Buzescu; acum, Preda spătar Buzescu, fiul Theodosie mare logofăt Buzescu şi nepot lui Preda ban, vinde această jumătate de sat lui Dumitru mare pitar Filişanul, vânzare reconfirmată de Matei Basarab în 1643, „cu vecini şi ţigani”);

Biserica satului atestată documentar a fostă înălțată de Dimitrie Brăiloiu și ceilalți lăcuitori, la 6 decembrie 1710, prenoită de Nicolae Brăiloiu în 1821 (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). A doua biserică a fost construită în 1905-1912.

Biserica a fost de lemn, construită pe proprietatea Mănăstirilor Tismana și Crasna. În 1892, protoiereul județului i-a recomandat primarului să mobilizeze locuitorii la strângerea fondurilor necesare reconstrucției bisericii, contrar, cea existentă urmând să fie închisă, deoarece în starea în care era nu mai putea funcționa. Într-adevăr, biserica a fost reconstruită în anii 1905-1912, fiind terminată la 30 septembrie 1912. Antreprenor a fost italianul Belini, care a lucrat cu meșteri aduși din Italia. Este construită din cărămidă arsă, cu fundație de beton, în formă de cruce, cu patru turle (trei mici la apus și una mare la răsărit). Este acoperită cu tablă zincată. Biserica a fost pictată în tehnica frescă, stilul neobizantin, de către pictorul C. Petrescu din Craiova. În anul 1934 biserica a fost reparată, dându-se jos tencuiala până la cărămidă și tencuindu-se din nou cu praf de piatră. Lucrarea a fost executată de antreprenorul I. Spătaru din Topleț. La stăruințele preotului de atunci, Ștefan Ionașcu, Prefectura județului Mehedinți a contribuit cu suma de 70.000 de lei. În 1941 biserica era asigurată. După război, a existat intenția construirii unei noi biserici.. Înainte de a fi arestat, părintele C. Babalâc și enoriașii reușiseră să fabrice împreună 100.000 de cărămizi în două cuptoare, dar acestea au fost furate după arestarea preotului în anul 1959. La revenirea din închisoare, preotul a reușit să identifice vinovații și a solicitat autorităților sprijin pentru recuperarea materialelor și construirea bisericii.

Preoți: popa Dumitru, popa Radu (1859), T. Ionescu (1864-1868 și ulterior), Constantin Radu, Const. Ionașcu (1891-1894 – paroh, până după 1912), Șt. Ionașcu (hirotonit în 1920 când a și fost transferat în parohie până în după ultimul Război Mondial), I. Ilinoiu, Constantin Babalâc (1943-1950, ? – 1986), Mihail Burtea (1964-1965), Ion Grecu (din 1987 până în prezent); epitropi: Dumitru Popescu, Ștefan Popescu (1862); I. Giurescu, D. Pârvan (1894), Petru Tudor, Ion Tobă; cântăreți: Dumitru Popii, Ștefan Tudor (1896), D. Tobă, C. Lascu (1941), Ion P. Tudor, Constantin Lalescu, Adrian Graure.