În 1941, era alcătuită doar din satul Corlățel, care avea 400 de familii cu 1421 de suflete. În prezent, este alcătuită din satele Corlățel și Valea Anilor (acesta din urmă din 2016) și din 2004 aparține Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului.

Hram Pogorârea Sf. Duh; cod MH-II-m-B-10301.

Preot paroh Hariton Zamfir hirotonit în 1993, studii teologice superioare, vechime 26 de ani. Tel.:0749 265 905

Corlățel este comună situată în partea sud-estică a judeţului, la contactul Câmpiei Blahniţei cu Piemontul Bălăciţei. Satul cu acelaşi nume se află în nordul acesteia, de-a lungul râului Drincea. Atestat documentar în: 1533 (Vlad Vintilă de la Slatina vv. întăreşte lui Barbul mare postelnic şi lui Detco postelnicul, între altele, şi „seliştile de la capul Cornăţenilor”).

Biserica satului atestată documentar a fost construită/sfințită la 20 mai 1838 de ˮsărdăreasa Pipica Aman i postelnicu Matei i Pătru popa, Ghiță i Simion medelniceru, Dragomir Bătrânu“ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Înainte de această biserică, tradiția a reținut o biserică de lemn, care în anul 1850 a fost donată satului Mileni, împreună cu toate cărțile de ritual, un incendiu petrecut aici mistuind mai multe gospodării și biserica satului.

La 1838, la Corlățel a fost ridicat un edificiu de cărămidă, cu hramul inițial Sf. Nicolae și Pogorârea Sf. Duh, edificiu construit pe proprietatea răposatului sărdar D. Aman. Este o biserică ce urmează tipul de plan navă, cu ziduri groase de circa 0,80 cm, cu structură din cărămidă arsă și având lungimea de 20 m, lățimea 7 m și înălțimea de 14 m. Inițial, acoperișul a fost din șiță, astăzi fiind de tablă zincată. Biserica are și pictură interioară, executată în tehnica frescă, în stil neobizantin, de către pictorul Mihai Zugravul al cărui nume este scris pe ușile împărătești. În anul 1891, biserica a fost reparată cu banii locuitorilor (sens în care s-a strâns suma de 4000 de lei), aceasta fiind închisă de mai mult timp din cauza stării de ruină în care ajunsese. Lucrările de reparații au cuprins consolidarea structurii clădirii montându-se o centură de fier în zona superioară a zidului și modificându-se forma arhitecturală de început prin aceea că pridvorul, care inițial fusese deschis, acum a fost zidit. În 1894 reparația era terminată și se cerea eliberarea antimisului ridicat încă din 1889 și dezlegarea pentru reînceperea oficierii slujbelor religioase. Reparată din nou în 1927 și 1939, a necesitat alte noi reparații după cutremurul din 9/10 noiembrie 1940. Biserica păstrează fresca originară cu portretele ctitorilor zugrăvite în pronaos și redate în frumoase costume tradiționale.

Preoți: popa Mihai și popa Pârvu (pe la 1820), popa Dumitrașcu (1837), popa Pătru (1838 și ulterior), popa Mihai (1864-1866), Ioan Dinu (1864-1891 - preot paroh, 1892 - condamnat în 1894, supranumerar în 1895 până în 1911), C. Căzănescu (1887-1895 – supranumerar - 1923), C. Brănișteanu (paroh din 1894, 1895 și ulterior), Ion Predescu (1925), Ion Rovența (1926-1937), M. Cosma (hirotonit în 1935 și venit în parohie în 1938, în funcție până în 1942), Alexandru Miulescu, Ion Gherghe și Hariton Zamfir (din 1993 până în prezent); epitropi: Gr. Albulescu, I. Puiancu (1894); Ion Armeanu, Marin Almarichii (1894), Nae N. Miculescu (1895); cântăreți: Ion M. Drânceanu, G.C. Popescu (1896), Ion Cucu (1897), I. Mihăilescu, N. Popescu (1941), Adrian Lucian Prună.

Filii arondate:

Valea Anilor

In 1941, era parohie formată exclusiv din satul Valea Anilor: 318 familii cu 1302 suflete. Din 2016 este parte a parohiei Corlățel, iar din 2004 ascultă canonic de Episcopia Severinului și Strehaiei prin Protoieria Vânju Mare.

Hram Sf. Ioan Botezătorul (1849-1850); Înălțarea Domnului;

Satul Valea Anilor, arondat comunei Corlăţel, din 1951, este situat de-a lungul văii râului Drincea şi în partea de sud a comunei. Atestat documentar în: 1533 (Vlad Vintilă vv. întărește lui Barbu mare postelnic și nepotului său Detco postelnic satul Aninii de Jos de pe Slăpniţa, din gura Dobrei până în balta lui Punghină).

Conform Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840, biserica satului a fost fondată la 7 ianuarie 1770 de Pașa Sârbu și alți lăcuitori. S-a prenoit în 1825 de toți lăcuitorii. A fost biserică de lemn, cu hramul Sf. Ioan, clădită pe proprietatea stolnicului Iancu Otitilișanu. Biserica a funcționat până spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Vieața Bisericească în Oltenia…, lucrare apărută în 1941, avansează ca dată a construcției anul 1864, care poate fi în realitate un alt moment în care biserica a trecut prin reparații semnificative. În 1894, primăria a solicitat canonică aprobare pentru reparații la bolta bisericii, la tencuială, la jețuri și la clopotniță. Episcopia a aprobat. În această configurație fizică, sfântul locaș a asigurat săvârșirea cultului până în 1932, când a fost închisă. Ulterior, în anul 1934 s-a început construcția unei noi biserici care în 1941 nu era încă terminată, dar ajunsese la ˮtemeliile exterioare și pictură“. Finalizarea s-a produs abia în anul 1961. Biserica se înfățișează în formă de cruce, este făcută din cărămidă arsă și are bolțile de beton armat. Dimensiuni: lungime – 20,00 m, lățime – 8,00 m, înălțime – 18,00 m. Arhitect: I. Athanasescu din Craiova. Pictura a fost făcută în frescă de către pictorul craiovean Mihail Bălășescu. Biserica a fost sfințită la 21 octombrie 1962 de către Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei.

Preoți: Dinu (1853), Matei (1864-1868), C. Brănișteanu (1887- în 1894 devine paroh); Ioan M. Popescu (hirotonit în 1922, în funcție până după 1941), Mihail Dobrescu, Alexandru Ruicănescu, Alexandru Miulescu; cântăreți: Ștefan Gh. Cimpoca, Gheorghe M. Cinteză (1941).