Parohie cu cătuna Izvoru Frumos: 214 contribuabili, (în 1887); în 1941, parohie formată exclusiv din satul Burila Mare: 343 familii, 1200 de suflete. În 2011, satul Burila Mare avea 674 locuitori. 

Hram Sf. Ierarh Nicolae;

Preot paroh Mircea Nicolae Sandu hirotonit la 12 mai 2015, studii teologice superioare cu masterat, gradul preoțesc definitivat. Tel.:0770 728 457; 0753 424 910 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Comuna Burila Mare, formată din satele Burila Mare, Crivina, Izvorul Frumos, Ţigănaşi şi Vrancea, este situată în nord-vestul Câmpiei Blahniţei şi în sud-vestul judeţului, pe terasele Dunării. Satul de centru se află în zona nisipurilor şi dunelor de nisip şi în centrul acestora, spre comuna Devesel, udate de apele Dunării în partea de vest şi cea de nord-vest. Atestat documentar în: 1612-1613 (sat şi ţigani întărite de Radu Mihnea vv. lui Cârstea spătar, moştenire de la boierii Drăgoieşti, stăpânit cu forţa de Buzeşti în timpul domniei lui Mihai Viteazul şi redobândit după multe judecăţi);

Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840 atestă două biserici la Burila Mare: una făcută de popa Stan și alți lăcuitori, la 6 decembrie 1712, prenoită de ˮprotopopu Dumitrașco în 1827“; și alta făcută în mahalao(a) Pănești, de Nicola Pănescu Crâstea diiaconu, la 9 martie 1793, prenoită de dumnealui sărdar Petrake Burileanu și sărdari Ghiță brat, în 1816. Ambele biserici au avut hramul Sf. Nicolae. De asemenea, un epitaf din 1786 atestă o biserică veche în mahalaua Protopopești, cu desăvârșire ruinată în 1893, când informa despre existența ei preotul I. Burilleanu. În 1894, Episcopia făcea cunoscut că aproba “desființarea celor două biserici vechi de lemn și în ruină din parohia comunei Burila Mare acel județ și dintrînsele să se facă o casă mortuară la cimitir, iar icoanele și celelalte obiecte să se pună în biserica cea nouăˮ. În anul următor, s-a permis, totuși, ca bisericii cu hramul Sf. Nicolae din sat să i se schimbe acoperișul cu unul nou, de șiță. Noua biserică i-a avut drept ctitori pe frații Burileanu, care au reconstruit-o din cărămidă în 1878, probabil până în 1881, folosind meșteri bulgari anonimi.  Biserica este în centrul satului, la intersecția drumurilor Devesel – Țigănași – Crivina. Este o construcție solidă, în formă de cruce, făcută din cărămidă arsă, ciment, var, lemn și fier. În interior, între naos și pronaos are două picioare de cărămidă până la tavan, iar catapeteasma, care este tot din cărămidă, se prelungește și ea până la tavan. Bolțile și tavanul sunt construite tot din cărămidă și sunt susținute de picioare puternice de zid gros de patru cărămizi, alăturate pereților bisericii. Suprafața acesteia este de 130 m². Biserica nu are pictură exterioară, doar câțiva sfinți pictați pe unii pereți: Sf. Apostoli Petru și Pavel la intrare; Maica Domnului cu Pruncul pe turlă; Sf. Dumitru spre sud. O pictură interioară a existat chiar de la început, dar nu se știe cine a făcut-o. În anul 1894, se informa că sfântul lăcaș era în bună stare, acoperit cu țiglă, iar clopotnița cu tinichea. În 1910 a fost reparat, iar în 1911 rezugrăvit de către zugravul Grigore Mladinescu din Turnu Severin, în stil modern, în ulei. O nouă reparație s-a efectuat în anul 1926, la partea exterioară, executându-se și o centură din beton în jurul temeliei, pentru a opri igrasia cauzată de terenul jos pe care se află biserica. Tot atunci acoperișul de țiglă a fost înlocuit cu tablă plumbuită. În 1941 biserica avea o stare mediocră. În ultimele decenii, prin stăruința preoților care s-au aflat în slujba ei, biserica a suferit noi lucrări de restaurare și consolidare. În 1996, în timpul pastorației preotului Adrian Căpitănescu, s-a retencuit exteriorul, s-a schimbat învelitoarea din tablă, după care, în 2003-2004, s-a restaurat pictura în interior de către pictorul Constantin Dumitrașcu din Balta Verde. În anul 2013, în timpul slujirii preotului Petru Hogea, biserica a fost acoperită cu tablă de cupru, s-a renovat exteriorul și s-a pardosit cu marmură. În anul 2016, în timpul preotului Mircea Nicolae Sandu, s-a trecut la repararea casei parohiale, căreia i s-a schimbat acoperișul, s-a pardosit cu gresie, s-a placat cu polistiren, i s-a schimbat instalația electrică și s-a construit o alee pavată, inclusiv în jurul bisericii. În 2017 s-a schimbat tabla de pe clopotniță cu una de cupru, s-au pus jgheaburi și burlane la biserică și clopotniță, s-au schimbat ușa și geamul acesteia din urmă, s-a placat cu ardezie, s-a placat monumentul și soclul lui cu granit, în 2018 s-a pus centrală termică în biserică, iar în 2019 biserica a fost înfrumusețată cu lumini arhitecturale.

Preoți: popa Stan (1712), Dumitrașco protopop (1827), Matei (1857-1868 și ulterior), Ionescu (1857), Ioan Găman (în jur de 1868), I. Burileanu (1887-1893 – paroh, m. 4 iunie 1895), C. Ionașcu (suplinitor în 1896 după m. lui I. Burileanu), Ion Mitrescu, care servea și la Izvoru Frumos (1891-1893), Ilarion Țarălungă, Ilarie H. Popescu (în jur de 1941), Constantin Bălu, Jean Râcu, Adrian Căpitănescu (1995-2007), Mihai Popa (2007-2010), Petru Hogea (2010-2014), Ioan Gheorghe Obogeanu (2014-2015), Mircea-Nicolae Sandu (din 2015 până în prezent); epitropi: Ion Calotă, Ion Maritoiu (1862); Ghiță I. Pârvulescu, Stoean C. Bobcea (1887), Stoean C. Bobocea, Taiche G. Căprariu(1894, 1895); cântăreți: Ion Mărițoiu, Ion I. Rusu (1895), N. Pârvu/Pârvan, N.I. Burileanu (1941).