Biserică parohială cuprinzând exclusiv satul Balta Verde (1941), când avea 405 familii, 1360 suflete. În trecut, s-a aflat sub jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). Din 2004, se află sub ascultarea canonică a Eparhiei Severinului și Strehaiei prin Protoieria Vânju Mare. La recensământul din 2011, satul avea 1165 locuitori.

Hram Sf. Ierarh Nicolae; biserica nu întrunește condițiile spre a fi considerată monument istoric.

Preot paroh Marius Drăghici Tel.: 0766 534 610

Balta Verde este sat al comunei Gogoşu, din 1952, situat în şesul cu bălţi şi dune al Dunării, străbătut de apele râului Blahniţa. Satul a aparţinut, împreună cu hotarul său, lui Radu Buzescu şi urmaşilor lui.  

Potrivit Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți din 30 martie 1840, o primă biserică a fost făcută/sfințită la Balta Verde la 26 decembrie 1811, ctitor Istrate Sălișteanu. A doua biserică a fost construită în 1862, ctitori la construcție și reparație Alexandru Pistrițu, Vasile N. Bălteanu, Dimitrie Mihuțescu, Sever Mihuțescu, preoții și obștea locuitorilor.

Prima biserică a fost de lemn și a fost ridicată pe proprietatea comisului Ștefan Bibescu și pe proprietate megieșească. Biserica din 1862 a fost tot de lemn și era considerată de paroh în 1896 ca fiind lipsită de interes istoric. La ceastă dată, nu fusese niciodată reparată, neavând nici aviz din partea primăriei și nici schiță de plan în acest scop. Din cauza stării de ruină în care se afla, în 1897 s-a decis repararea sa (strângându-se suma de 400 de lei și având promisiunea locuitorului Dinu Mihuțescu pentru o ofrandă de 200 de lei), sens în care s-a cerut arhierească binecuvântare de începere a lucrărilor. În ianuarie 1898 s-a revenit cu o nouă cerere în acest sens. Reparația s-a produs abia în reparată în 1907, când a fost îmbrăcată cu cărămidă la exterior. După cutremurul din noiembrie 1940, a ajuns într-o stare de degradare atât de avansată, încât în 1941 era considerată pericol public.

Preoți: Ilie Dănuț (1859), Alexandru (1864), Nicolae (1871-1872) Nicolae Pavnutescu (1888, 1892 același din 1871?, f. probabil, 1893 – acum a venit aprobarea de la Episcopie, mutat la Țigănași, împotriva voinței locuitorilor, care au intervenit, în 1895 era tot la Balta Verde, semn că nu s-a dus la Țigănași), Alexandru Amzoi (hirotonit în 1929, în funcție în 1941); epitropi: Tudor popa Vasile, Ion Stancu Bădălău (1862), Vasile Mazilu, N.M. Pârșan (1897); cântăreți: Ion Bădălău, Ion I. Almăjeanu (1895), Ion M. Nistor, Ion Drăghici (1941).