Joi, 18 Aprilie 2024 18:36

În municipiul Orşova s-a desfăşurat cercul pedagogic la disciplina religie pentru ciclul gimnazial

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cercul pedagogic la disciplina Religie s-a desfășurat pe 18 aprilie la Liceul Tehnologic „Dierna” din Orșova. Activitățile de cerc au fost coordonate de doamna profesor de religie Constantin Minodora, iar lecția susținută la clasa a VII-a a avut tema „Hristos-Cuvântul care vindecă”, în concordanță cu Anul omagial 2024, al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Au fost utilizate resurse digitale, pilde biblice, fișe de lucru, d-na profesor dovedind o foarte bună cunoaștere a elevilor, dar și o bună pregătire metodico-științifică.

În a doua parte a activității au fost abordate două teme foarte actuale, concretizate în exemple de bună practică: „Iubirea în fapte: ajutorarea celor bolnavi” vizând implicarea elevilor în activități filantropice și „Prevenirea și combaterea consumului de alcool, droguri și tutun la adolescenți”.

Apoi au fost purtate discuții legate de activitatea desfășurată, inspectorul de specialitate Daniela Săftoiu prezentând comunicările necesare din partea I.S.J. Mehedinți. Domnul Mihai Corcodel, consilierul Sectorului Cultural și Învățământ al Episcopiei Severinului și Strehaiei, a transmis comunicările din partea Centrului Eparhial, împreună cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim.

Sub coordonarea P.C. Părinte consilier Adrian Lupu din cadrul Sectorul Învățământ al Mitropoliei Olteniei, a fost prezentată oferta educațională a Seminarului Teologic și Facultății de Teologie din Craiova.

Citit 150 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2024 18:41

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube