Acasă
Echipa s-a deplasat în localitatea Rtkovo, în apropiere de Kladovo, unde manifestările prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului au început la miezul nopții, cu un foc aprins în centrul localității, în apropierea bisericii. Sfânta Liturghie a fost celebrată la miezul nopții, după care localnicii, însoțiți de preoți, s-au deplasat pe malul Dunării. O cruce a fost aruncată în apă, conform tradiției, iar temerarul care a prins-o a fost premiat de municipalitate. Cu toții s-au întors în curtea bisericii, unde a fost sfințită Aghiasma Mare. A urmat o agapă la care au participat toți localnicii prezenți în curtea bisericii.
În Kladovo ceremonia de marcare a sărbătorii Botezului Domnului a avut loc vineri, 19 ianuarie, pe malul Dunării. Procesiunea s-a desfășurat începând cu ora 11,30, ora locală, din fața bisericii Sf. Gheorghe spre Dunăre. La ora 12,00 înotătorii curajoși au sărit în Dunăre pentru a prinde Sfânta Cruce. Ediția de anul acesta a fost câștigată de o femeie - Svetlana Vuković.
Proiectul RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border este implementat prin Programul INTERREG-IPA de Cooperare Transfrontalieră RomâniaSerbia, program finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program, derulat în parteneriat cu Primăria Kladovo (Districtul Borski, Serbia), Primăria Broșteni (județul Mehedinți, România) și Asociația „Fiii Lupșei” (județul Mehedinți, România).
Elena Cercega – Responsabil PR