Luni, 10 Aprilie 2023 13:52

A fost binecuvântat Paraclisul Maternității din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În duminica Floriilor, la ceas de seară, cadrele medicale și credincioși din Drobeta Turnu Severin au avut parte de o bucurie duhovnicească deosebită, și anume, a fost binecuvântat paraclisul Bunavestire din incinta Maternității din Drobeta Turnu Severin pentru a se putea sluji aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Necesitatea acestui paraclis s-a văzut de-a lungul timpului când din pricina restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus nu s-au mai putut oficia slujbe în paraclisul din interiorul clădirii maternității și s-a văzut necesitatea unui paraclis în exteriorul clădirii.

 

Construcția a fost realizată în perioada 2022-2023 din materiale ușoare cu sprijinul cadrelor medicale și a altor donatori și a fost împodobită cu odoare și icoane pentru a se putea oficia aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Slujba de binecuvantare a paraclisului maternității a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei având alături un ales sobor de preoți și diaconi.

La slujbă au luat parte un număr mare de credincioși, conducerea maternității precum și cadre medicale ce își desfășoară activitatea în interiorul complexului medical al Spitalului Județean și nu numai.

De asemenea la slujba de binecuvântare a luat parte și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Domnul Aladin Georgescu, cel care a făcut posibilă amplasarea acestui paraclis în curtea Spitalului Județean, în spatele noii clădiri a maternității.

După slujba de binecuvântare a lucrărilor Preasfințitul Părinte Nicodim a pus la inimile credincioșilor prezenți un cuvânt de apreciere pentru calitatea lucrărilor desfășurate la acest paraclis, dar și de mulțumire pentru cei care au contribuit la realizarea acestor lucrări.

De asemenea părintele slujitor al Paraclisului Maternității, părintele Antonie Toader a mulțumit Preasfințitului Părinte Nicodim pentru tot sprijinul și purtarea de grijă pe care a avut-o de-a lungul desfășurării lucrărilor la noul paraclis. Părintele capelan Antonie Toader a mulțumit tuturor ctitorilor, donatorilor și ajutătorilor acestui paraclis dar și ucenicilor săi care l-au sprijinit la această frumoasă lucrare.

În semn de prețuire și pentru munca depusă pentru a duce la bun sfârșit aceste lucrări, Preasfințitul Părinte Nicodim a acordat părintelui Antonie Toader rangul de iconom stavrofor.

Citit 713 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube