Imprimă această pagină
Luni, 13 Septembrie 2021 14:52

Ziua Pompierilor 2021 – 173 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al Judeţului Mehedinţi a organizat o festivitate pentru a cinsti cum se cuvine această zi.

La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei care a oficiat o slujbă de pomenire în cinstea eroilor pompieri căzuți la datorie în timpul bătăliei din Dealul Spirii din anul 1848.

Manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România s-au desfăsurat luni, 13 septembrie, în curtea interioară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu un ceremonial militar-religios, începând cu ora 12.00.

După oficierea slujbei de pomenire, căpitanul Raluca Tîrcă, Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți a rememorat evenimentele petrecute în urmă cu 173 de ani în dealul Spirii.

La eveniment au luat parte și oficialități locale. Printre cei ce au luat cuvântul după oficierea ceremonialului au fost Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, Domnul Colonel Marius Gogîltan – prim adjunct al Inspectorului Sef al ISU Mehedinți, Domnul Cristinel Pavel- Prefectul Județului Mehedinți și Domnul Domnul Aladin Georgescu – Președintele Consiliului Județean Mehedinți.

La încheierea ceremonialului religios, au fost înmânate numeroase distincții și au fost ridicați în gradul următor, înainte de termen, cei care s-au remarcat în diferitele misiuni și cei care s-au remarcat în anul care a trecut.

Citit 951 ori Ultima modificare Marți, 14 Septembrie 2021 13:36

Media

Galerie de imagini