Imprimă această pagină
Sâmbătă, 23 Iulie 2022 17:50

Zi de hram pentru Mănăstirea Sfânta Ana din municipiul Orşova

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În fiecare an, pe data de 25 iulie, Biserica noastră prăznuieşte Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Este o zi specială şi pentru Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova, care îşi sărbătoreşte ocrotitoarea.

Cu ocazia hramului, patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române vor fi prezenţi pe aceste frumoase plaiuri mehedinţene pentru a sluji la sfântul lăcaş de rugăciune: Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, precum şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

La ceremonia euharistică va participa şi un sobor de preoţi şi diaconi, iar la strană răspunsurile vor fi date de grupul psaltic al Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Maica stareţă Iustina Popovici face aleasă poftire credincioşilor la această frumoasă sărbătoare, pentru a se bucura de rugăciunea în comuniune şi binecuvântarea ierarhilor prezenţi la slujba de hram.

Citit 959 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Iulie 2022 18:29