Joi, 06 Iunie 2019 18:04

Slujbă de pomenire în satul natal al Părintelui Profesor Nicolae Achimescu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Joi, 6 iunie, de praznicul Înălţării Domnului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit la Biserica "Înălțarea Domnului" din satul Șiroca, Protopopiatul Drobeta, județul Mehedinți. 

Preasfințitul Părinte a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la biserica din localitatea mehedinţeană Şiroca, începând cu ora 09:00. Alături de Preasfinția Sa a participat la bucuria comuniunii euharistice un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile stranei au fost date de Grupul Psaltic "Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana" al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Aurelian Ghiță a primit în semn de mare prețuire pentru întreaga sa activitate, titlul de iconom-stavrofor.

După slujba euharistică, ierarhul nostru a săvârşit o slujbă de pomenire pentru Pr. Prof. Nicolae Achimescu, originar de pe aceste meleaguri.

Părintele Profesor Universitar Doctor Nicolae Achimescu, teolog erudit, cu o bogată activitate didactică, a plecat pe drumul veșniciei, luni, 27 mai 2019.

S-a impus în ochii tuturor ca un profesor universitar de vocație, lăsând posterității imaginea celui mai prestigios profesor  și specialist român al momentului în domeniul Filosofiei și Istoriei Religiilor.

Părintele s-a născut în data de 10 august 1955, în satul Şiroca, din comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi, din părinți simpli și cu frică de Dumnezeu. Aceștia au avut trei fii, dintre care doi au ales să-l slujească pe Dumnezeu;  Gheorghe Achimescu, cel care a fost preot paroh în satul natal, Nicolae Achimescu, profesor universitar emerit și  Romică Achimescu, mezinul familiei și singurul care mai este în viață. 

În anul 1980 a finalizat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, iar în 1993 a obţinut titlul de Doctor în Teologie în cadrul Universităţii din Tubingen, Germania, Facultatea de Teologie Evanghelică.

În perioada 1993 – 2005 a fost lector, apoi, conferenţiar şi profesor la facultăţile de Teologie şi Litere ale Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, unde a predat disciplina Istoria şi filosofia religiilor.

Între anii 2000 – 2004 a fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul Ministerului Educaţiei şi expert evaluator în cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS).

Între 2005 şi 2010 a fost director al Şcolii doctorale din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Din anul 2008 a fost încadrat ca profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian", pe disciplina Istoria şi filosofia religiilor.

Pe lângă numeroase studii de istoria si fenomenologia religiilor, părintele Nicolae Achimescu a publicat mai multe cărți: "Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos", traducere din limba latină, "Istoria și filosofia religiei la popoarele antice", "Budism și creștinism", ,, Considerații privind desăvârșirea omului", "Religie și filosofie", "Noile mișcări religioase".

Părintele Nicolae Achimescu a primit din partea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Crucea Patriarhală Ecumenică. Pentru spiritul ecumenic şi civic dovedit, părintele profesor a primit din partea preşedintelui României „Meritul cultural în grad de comandor”.

"Vor trece zile, vor trece luni, vor trece ani, vor veni noi anotimpuri, iar noi cei care l-am cunoscut, iar unii chiar i-am fost rude sau apropiați profesorului Nicolae Achimescu, ce vom face atunci când îi vom simți lipsa? Atunci vom  citi cărțile, îi vom privi tabloul și cu  ochii înlăcrimați și cu sufletul plin de durere vom rosti o rugăciune! 

Rămas bun și drum senin printre stele, suflet minunat!", ne-a mărturisit domnul Romică Achimescu, fratele părintelui profesor.

Citit 530 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 08:53

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« August 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube