Vineri, 17 Iulie 2020 18:37

Slujbă arhierească la hramul bisericii Schitul de Sus

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Binecredincioşii creştini mehedinţeni sunt aşteptaţi să participe luni la hramul bisericii Schitul de Sus. Aşezată sub patronajul spiritual al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, lăcaşul de închinare va aduna în juru-i mulţime de pelerini veniţi de prin toate părţile judeţului în ziua praznicului slăvitului proroc.

Slujba va fi săvârşită, luni, 20 iulie, de Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Nicodim, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul "Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul" a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea Î.P.S. Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olterniei, de către Preasfinţitul Părinte Dr. Damaschin Severineanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.

Lucrările de construcţie s-au realizat între anii 1994-2004 cu sprijinul Preacuviosului Părinte Arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul mănăstirii Topolniţa, cu ajutorul enoriaşilor şi al altor donatori.

Citit 132 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube