Vineri, 15 Noiembrie 2019 08:43

Prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii localității mehedințene Balotești în Duminica a XXVI-a după Rusalii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica a XXVI-a după Rusalii, pe 17 noiembrie, începând cu ora 9.00, credincioşii parohiei mehedinţene Baloteşti vor primi în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim.

Preasfinţia Sa va săvârşi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a parohiei Baloteşti, cu hramul “Soborul Sfinţilor Apostoli”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul mehedinţean va fi însoţit de un grup psaltic de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, care va da răspunsurile slujbei euharistice.

Credincioşii parohiei sunt aşteptaţi să ia parte la rugăciunea sobornicească şi la comuniunea liturgică, bucurii duhovniceşti ce vor fi încununate de arhiereşti binecuvântări şi de hirotonia şi numirea noului preot paroh în persoana tânărului Trotea Elvis Petrişor.

Parohia Baloteşti a fost păstorită până nu demult, cu multă dăruire, de regretatul părinte Arhimandrit Pavel Nicolăescu, starețul mănăstirii Topolnița.

Citit 249 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2019 16:51

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube