Luni, 01 Aprilie 2019 14:20

Preasfințitului Părinte Nicodim a binecuvântat lucrările săvârșite la biserica parohiei Gârla Mare II

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În seara zilei de duminică, 31 martie 2019, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei s-a aflat în mijlocul comunității parohiei Gârla Mare II, protopopiatul Vânju-Mare.

Aici, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei, având alături o delegație de la Centrul Eparhial împreună cu preoții de la parohiile învecinate.
La finalul Vecerniei, ierarhul a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat la această biserică, ca mai departe să se poată săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în interiorul acesteia.
În încheiere, părintele paroh, Ispas Florin a ținut să mulțumească Preasfințitului Părinte Nicodim pentru bucuria pe care a oferit-o tuturor, prin binecuvântarea lucrarilor și nu în ultimul rând credincioșilor care mereu i-au fost alaturi în întreaga sa activitate, iar Preasfințitul Părinte Nicodim a așezat la sufletele celor prezenți un cuvânt de învățătură și de binecuvântare.
Piatra de temelie a acestui sfânt lăcaș de cult a fost pusă în anul 2006, an ce a fost dedicat Sfântului Nicodim de la Tismana și în care au fost începute numeroase biserici în Episcopia Severinului și Strehaiei.
Demersurile pentru construirea unei noi biserici la Gârla Mare au fost făcute la dorinţa unor credincioşi din parohie, având în vedere că localitatea este una populată şi întinsă pe o suprafaţă destul de mare, lungimea ei fiind de 7 km, iar unii enoriași nu puteau să se deplaseze pe distanţe foarte mari, fiind înaintaţi în vârstă.

Citit 386 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2019 15:02

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« August 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube