Imprimă această pagină
Joi, 26 Decembrie 2019 07:49

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei își sărbătorește ocrotitorul spiritual

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, îşi sărbătoreşte joi, 26 decembrie 2019, ocrotitorul spiritual.

Ierarhul s-a născut în 6 aprilie 1962, în comuna Godeanu, jud. Mehedinţi, din părinţii Dumitru şi Maria Nicolăescu, la botez primind numele Nicolae.

Între anii 1969 – 1977 a urmat şcoala generală în comuna natală, iar între 1977 – 1979 Liceul Industrial nr. 3, secţia Silvicultură, din Drobeta-Turnu Severin; Seminarul Teologic din Mofleni – Craiova (1979-1984), mai târziu, Facultatea de Teologie din Bucureşti (1989-1993); licenţiat cu lucrarea: Sfaturile evanghelice în viaţa monahului; mai apoi, bursier al Fundaţiei "Bethleem" din Atena (1997-1998) la Facultatea de Filosofie şi Litere de aici.

În continuare, urmează studii de master la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena (1998-2000), cu lucrarea: Tradiţia neoisihastă românească de după Sfântul Paisie Velicicovschi şi până în zilele noastre (Atena, 2000); din anul 2001, doctorand al Facultăţii de Teologie, Universitatea din Atena, secţia Patrologie şi Istoria dogmelor şi, în paralel, doctorand al Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, secţia Patrologie şi Literatură Patristică.

De-a lungul anilor, a avut mai multe ascultări: frate, închinoviat la schitul Topolniţa (1979); tuns în monahism tot aici, cu numele Nicodim (1983); hirotonit ierodiacon în 1983 şi apoi ieromonah, în 1985, pe seama aceleiaşi mănăstiri; preot paroh la Parohia Baloteşti, jud. Mehedinţi (1985-1994); hirotesit protosinghel (1990); stareţ la Mănăstirea Topolniţa (1990-1991); stareţ al Mănăstirii Vodiţa (1991-2001); consilier al Arhiepiscopiei Craiovei (Sectorul Misionar-Social, din 2001); hirotesit arhimandrit (2001).

La propunerea Înaltpreasfințitului Teofan Savu al Olteniei, arhimandritul Nicodim a fost numit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu titlul "Gorjeanul" în 19 august 2001. De asemenea, a avut mai multe încredinţări în Arhiepiscopia Craiovei, între care şi lector asociat la Facultatea de Teologie din Craiova.

În 11 februarie 2004, Colegiul Electoral al Adunării Naţionale Bisericeşti l-a ales episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (instalat la 25 aprilie 2004, în municipiul Drobeta-Turnu Severin); astfel, prin acest act s-a reînviat vechea Eparhie a Severinului (sec. XIV), precum şi a Strehaiei (din secolul XVII).

În eparhie a înfiinţat trei noi protopopiate: la Vânju Mare, la Baia de Aramă şi la Drobeta-Turnu Severin (2004); în 2005 a înfiinţat postul de Radio creştin-ortodox „Lumina” la Drobeta-Turnu Severin, iar în 2006, Editura Didahia Severin, tipărind cărţi de spiritualitate ortodoxă; Catedrala eparhială din Drobeta-Turnu Severin (alături de alte lăcaşuri de cult) este în curs de finalizare; au fost înfiinţate sau reînfiinţate în eparhie şase mănăstiri: Coşuştea-Crivelnic, Cerneţi, Baia de Aramă, Mraconia, Godeanu şi Jiana.

Citit 2264 ori Ultima modificare Joi, 26 Decembrie 2019 20:58