Joi, 23 Ianuarie 2020 08:35

Preasfinţitul Nicodim va sluji Duminică la Catedrala Episcopală

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în Duminica a XXXII-a după Rusalii, bucurându-se de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Preasfinția Sa va săvârși Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai sfântului lăcaș de închinare, iar răspunsurile stranei vor fi asigurate date de grupurile psaltice ale catedralei.

Pericopa evanghelică din acestă Duminică (Ev. Luca 19, 1-10) ne vorbeşte despre ochii marelui păcătos, căpetenia trădătorilor, care se întâlniră cu ochii Sfântului lui Israel - Hristos Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Iubirea vede ceea ce nu îi este accesibil ochiului indiferent sau duşmănos. Iubind dezinteresat chipul lui Mesia, Zaheu a putut să recunoască imediat în învăţătorul aflat în trecere prin Galileea pe Domnul Hristos, iar Domnul, plin de iubire dumnezeiască şi omenească, a văzut în acest Zaheu, care îl privea din ramurile sicomorului, acele adâncimi sufleteşti pe care nici Zaheu nu şi le cunoscuse până atunci.

Domnul a văzut că iubirea arzătoare pentru Sfântul lui Israel, neîntunecată câtuşi de puţin de vreun interes personal, a acestei inimi de trădător, poate să-l renască şi să-l înnoiască. Atunci răsună glasul dumnezeiesc: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Şi renaşterea morală, mântuirea, înnoirea au venit la Zaheu şi la toată casa lui.

Sfânta Biserică ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de Dumnezeu, dându-ne seama de păcătoşenia noastră şi de nevoia pocăinţei şi înnoirii.

Citit 1737 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube