Miercuri, 14 Noiembrie 2018 14:55

Postul Naşterii Domnului – timp de revigorare sufletească

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Postul Crăciunului este considerat unul dintre posturile mari ale Bisericii Ortodoxe, pe care creştinii îl ţin cu nădejdea unei trăiri adânci a slăvitului praznic al Naşterii Domnului.

Conform calendarului ortodox și pravilelor bisericești, aflăm că în acest an se lasă sec pe data de 13 noiembrie și nu pe 14, așa cum suntem obișnuiți. Însă, dacă ziua de 14 noiembrie cade într-o zi de post (miercurea, în acest caz), lăsatul secului va fi înainte cu o zi, adică pe 13 noiembrie, postului adunându-i-se și ziua de miercuri, când postim în mod obişnuit.

Deși cuvântul „sec” din sintagma „lăsatul secului” este înțeles ca fiind sinonim cu ideea de uscat sau lipsit de grăsime, liturgistul Badea Cireșanu afirmă că acesta provine, mai degrabă, din deformarea expresiei „lăsatul seculului”, în care „seculul” este chiar secolul, adică veacul, timpul secular, lumesc. Astfel, pe lângă postul alimentar, cu bucate uscate, suntem chemați să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești.

Astfel, postind miercuri și în cele 40 de zile, noi ne curăţim sufletele şi trupurile şi ne învrednicim să primim pe Iisus Hristos întrupat şi născut din Fecioara Maria.

Acest post are multiple şi profunde semnificaţii duhovniceşti. Perioada dinaintea Crăciunului simbolizează, pe de o parte, timpul în care omenirea aştepta venirea lui Mesia; Sfinţii Părinţi numesc acea perioadă timpul cel umbros al aşteptării lui Mesia. Alţi tâlcuitori bizantini arată că Postul Crăciunului ar simboliza postirea pe care şi-au asumat-o, la timpul lor, patriarhii, prorocii şi drepţii Vechiului Testament. În special este evocat prorocul Moise, cel care a postit 40 de zile pentru a se învrednici a primi tablele Legii pe Sinai. Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că, în Postul Crăciunului, între oamenii care postesc Se sălăşluieşte Cuvântul lui Dumnezeu şi precizează că nu este vorba de Cuvântul scris, ci de Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul, Care Se Întrupează din Maica Domnului.

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. Ca mod de postire, beneficiem de precizări foarte clare. Pe întreaga durată a Postului Naşterii Domnului nu se consumă carne, produse lactate şi ouă. Este însă dezlegare la peşte în anumite zile. În zilele de luni, miercuri şi vineri se posteşte mai aspru (se ajunează) până spre ceasul al IX-lea (ora 15.00), când se consumă puţină mâncare uscată şi legume fierte fără untdelemn. În zilele de marţi şi joi se posteşte cu ulei şi se poate gusta puţin vin. După 21 noiembrie, sâmbăta şi duminica se poate mânca peşte, în afară de perioada dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru.În mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în Ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15.00 - 16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decat celelalte zile: se ajunează pană Ia Ceasul IX, cand se obişnuieşte să se mănance, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri in Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). Tot în această zi, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le vestească Nașterea Mântuitorului, cinstind în acest fel marele praznic ce va urma.

Sursa: doxologia.ro

Citit 330 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube