Imprimă această pagină
Marți, 22 Octombrie 2019 00:15

Pelerini la Patriarhia Ierusalimului

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Luni, 21 octombrie, a avut loc un eveniment important în parcursul grupului de pelerini, conduși de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în Țara Sfântă. Am avut deosebita bucurie duhovnicească de a fi primiți de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi al întregii Palestine care s-a arătat încântat de prezența noastră în Ierusalim. Primirea a fost una caldă și familiară, iar după un cuvânt de bun venit bogat în sfaturi duhovnicești a urmat un schimb de daruri între cei doi ierarhi. Totul a fost încununat de protopsalții Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin printr-un moment de cântare bizantină care a bucurat auditoriul.

La întâlnire au fost prezenți și superiorul aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă - părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, precum și părintele arhimandrit Ioan Meiu care a facilitat comunicarea dintre Patriarh și pelerini.

Fiecare pelerin din grupul nostru a primit din partea Părintelui Patriarh Teofil binecuvântare pentru un pelerinaj cu folos și în dar câte o icoană.

Citit 4772 ori Ultima modificare Luni, 28 Octombrie 2019 07:44

Galerie de imagini