Luni, 24 Februarie 2020 19:04

Parohia mehedințeană Godeanu a îmbrăcat straie de sărbătoare

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni, 24 februarie 2020, atunci când Biserica Ortodoxă prăznuiește cea de-a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, credincioșii parohiei mehedințene Godeanu au primit bucuria vizitei arhierești a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Părintele Episcop a fost întâmpinat după datină, cu pâine și sare, de către creștinii îmbrăcați în straie populare naționale. Biserica satului, purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului”, s-a umplut de mulțimea de suflete care au dorit să ia parte la slujba specială săvârșită de Chiriarhul locului.

Preasfințitul Părinte Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a pus la inima credincioșilor cuvânt de învățătură, prin care le-a vorbit despre rolul postului in viața creștinului, oferindu-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, model demn de urmat în viața morală a fiecărui om. Fiecare creștin trebuie să își ducă existența ca și cum clipa trecerii în veșnicie ar fi aproape, iar rugăciunea trebuie să îi fie mijloc de apropiere și dialog cu Dumnezeu.

În încheierea Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Nicolae Oproiu, preot paroh al parohiei Godeanu, a primit rangul de iconom-stavrofor, pentru toată activitatea pe care a depus-o atât la parohie, cât și în cadrul Centrului Eparhial, acesta fiind inspector social.

După cuvântul pastoral,  părintele paroh Nicolae Oproiu a mulțumit chiriarhului pentru bucuria prilejuită de popasul și slujirea arhierească, adresând cuvânt de gratitudine și fraților întru slujire, veniți de la alte parohii sau de la Centrul Eparhial din Drobeta-Turnu Severin.

Biserica satului Godeanu a fost construită în anul 1862 pe cheltuiala enoriașilor, fiind sfințită în anul 1868 de către Preasfințitul Calinic al Râmnicului. În urmă cu câțiva ani, lăcașul de închinare a fost complet restaurat.

Citit 2019 ori Ultima modificare Luni, 24 Februarie 2020 20:22

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube