Imprimă această pagină
Joi, 13 Septembrie 2018 00:35

Ierarhul mehedințenilor participă la pelerinajul de pe Muntele Mic

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Episcopia Caransebeşului organizează pe 14 septembrie, cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, tradiţionalul pelerinaj la crucea ridicată pe Muntele Mic în memoria eroilor bănăţeni.

Această prăznuire, prin însemnătatea ei liturgică şi prin solemnitatea manifestărilor desfăşurate lângă crucea-monument ce străjuieşte Caransebeşul şi împrejurimile, reprezintă un reper duhovnicesc de mare importanţă pentru întreg Banatul.

Sfintele Slujbe vor fi oficiate de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din care va face parte şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

La orele dimineţii, ierarhii şi oficialităţile locale vor fi întâmpinaţi la troiţa de la intrarea în staţiunea Muntele Mic, apoi va urma o procesiune solemnă către Crucea de pe Muntele Mic. La altarul de vară, special amenajat pentru acest important eveniment, va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar la final se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor bănăţeni. Manifestările se vor încheia, ca în fiecare an, cu depunerea de coroane la Crucea-monument şi cu o paradă militară.

Citit 4528 ori