Duminică, 27 Octombrie 2019 21:57

Ierarhul mehedinţenilor a slujit duminică la Catedrala Patriarhală

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sărbătoarea Ocrotitorului ceresc al Cetăţii Bucureştilor a culminat duminică, 27 octombrie 2019, cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 41 de ierarhi români şi străini printre care s-a numărat şi Preasfinţitul Părinte Nicodim. Mii de credincioși din întreaga ţară au avut posibilitatea în timpul zilelor de pelerinaj să se ­închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul ­ Cetăţii Albe-Ismail, aduse anul acesta în ­Capitală.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a fost sărbătorit anul acesta în Duminica a 24-a după Rusalii. În cadrul Sfintei Liturghii a fost citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, în care este relatată o minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos: învierea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum (Luca 8, 41-56). În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat că smerenia şi credinţa aduc tămăduirea de boală şi învierea din morţi.

La final, Preafericirea Sa a subliniat smerenia, credinţa şi iubirea smerită ce i-au caracterizat pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş şi pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail. "Astăzi avem în faţa noastră moaştele unui om smerit, cu credinţă puternică şi iubire milostivă, pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. De asemenea, avem o copilă care a trecut la Domnul fiind ucisă de tatăl său, pe Sfânta Muceniţă Filofteia, care avea vârsta tot de 12 ani, ca şi fiica lui Iair. Ea a fost, de asemenea, credincioasă şi mult-milostivă, răbdătoare şi smerită. Avem în faţa noastră icoana unui ierarh smerit, milostiv şi cu credinţă puternică în vremuri tulburi, a Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail. Aceşti trei sfinţi sunt astăzi prezenţi aici, la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale. Toţi trei s-au născut şi au crescut în lumea satului, dar pe lângă faptul că s-au născut la sat, ei au în comun smerenia, milostenia şi darul sfânt al vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti", a reliefat Patriarhul României.

Urmând procedurilor sinodale, înainte de apolisul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a dat citire Tomosului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail, în care sunt evocate viața duhovnicească aleasă a sfântului și slujirea sa jertfelnică în folosul semenilor, în contextul eforturilor pentru realizarea idealului de unitate al românilor de la începutul secolului al 20-lea. După citirea Tomosului, a fost intonat troparul Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, iar icoana sa a fost ridicată în văzul credincioșilor pentru închinare.

Sursa şi foto credit: ziarullumina.ro

Citit 325 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2019 22:04

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Noiembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube