Marți, 23 Iunie 2020 21:52

Hramul de vară al bisericii Grecescu din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Miercuri, 24 iunie, în ziua prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, biserica Grecescu din Drobeta Turnu Severin îmbracă straie de sărbătoare, evenimentul fiind prilejuit de praznuirea hramului de vara al vechii catedrale a urbei Severinului.

La bucuria credincioșilor parohiei va lua parte chiriarhul mehedințean, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Preasfinția Sa va liturghisi având alături un ales sobor de preoți și diaconi. Slujba euharistică va începe în jurul orei 09:00.

Răspunsurile liturgice vor fi date de psalţii de la Catedrala episcopală din municipiu.

La finalul Sfintei Liturghii va fi săvârşită slujba parastasului pentru ctitorii sfântului locaş de închinare.

Biserica Grecescu este ctitorie din 1868 a familiei de boieri Ioan şi Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, cunoscut sub acelaşi nume. La realizarea proiectului, Carol I a angajat arhitectul Capitalei, urmând ca biserica să se ridice după stilul celei domneşti de la Curtea de Argeş.

Valoarea şi frumuseţea acestui locaş religios sunt date şi de pictura interioară, în stil neoclasic, creaţie a lui Gheorghe Tătărescu (1872). Biserica a fost sfinţită în 1875, iar în 1884 a devenit prima catedrală ortodoxă a oraşului Turnu Severin.

Citit 482 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Septembrie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube