Luni, 09 Martie 2020 14:13

Deținuții politici și deportații în Bărăgan au fost pomeniți la Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Mehedinţi, a organizat luni, 9 martie 2020, la Drobeta Turnu Severin, un ceremonial de comemorare a tuturor luptătorilor anticomunişti din România. Ceremonia din ziua prăznuirii celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei a avut loc în faţa monumentului din parcul Dragalina, dedicat victimelor comunismului.

Un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a oficiat slujba parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor mutaţi la Domnul, care au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului. La monumentul ridicat în parcul Dragalina din municipiu, numeroşi membri ai asociaţiei au înălţat, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist şi au depus jerbe de flori. La acest moment au fost prezenţi, ca la o adevărată lecţie de istorie, şi câţiva elevi de la unităţile de învăţământ liceeal din municipiul severinean.

Cei prezenți au aprins o lumânare și și-au îndreptat gândul, preț de câteva minute, către cei apropiaţi care au pierit în timpul regimului comunist.

La eveniment a luat parte şi Preşedintele Consiliului Judeţean, dl. Aladin Georgescu care a acordat titlul de cetăţean de onoare pentru cinci foşti deţinuţi politici şi luptători anticomunişti din judeţul Mehedinţi.

Preasfinţitul Părinte Nicodim le-a vorbit celor de față despre episodul trist care a schimbat destinul multor oameni: "Pomenim astăzi pe toți cei care în perioada comunistă au fost fie închiși în lagăre și în închisori, fie deportați, în special din zona noastră, din Mehedinți, dar și din Caraș-Severin și Timiș. Au fost luați de la casele lor și duși în locuri necunoscute, în special în Câmpia Bărăganului. Cei adunați astăzi aici duc mai departe mesajul și nădejdea ca ceea ce s-a întâmplat atunci, să nu se mai întâmple niciodată în istoria poporului român."

Ierarhul a mai arătat că alegerea datei de 9 martie pentru comemorarea victimelor comunismului nu este deloc întâmplătoare: "Cei care au pătimit în sub regimul comunist, au fost asemenea Sfinților 40 de mucenici prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă, pe care i-au avut drept model al vieții lor. Pentru răbdare și pentru credința lor, asemnea mucenicilor, Dumnezeu a îngăduit să nu li se uite numele. Îi comemorăm, îi pomenim astăzi și ne rugăm ca Dumnezeu să le ierte cele ce au greșit cu voie sau fără voie și să așeze în loc luminat sufletele lor mult pătimitoare în lumea aceasta."

Citit 623 ori Ultima modificare Luni, 09 Martie 2020 14:28

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Septembrie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube