Vineri, 31 Mai 2019 07:27

Biserica Ortodoxă Română și-a luat rămas bun de la un "profesor erudit, un om onest și un teolog mărturisitor"

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Părintele profesor Nicolae Achimescu, renumit specialist în istoria religiilor, caracterizat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel drept un profesor erudit, un om onest și un teolog mărturisitor, a fost înmormântat joi, 30 mai 2019.

Slujba de înmormântare a fost oficiată în Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului împreună cu Episcopii vicari Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul, în prezența Patriarhului României.

În mesajul de condoleanțe rostit, Preafericirea Sa a spus că Părintele Nicolae Achimescu lasă posterității imaginea celui mai prestigios profesor și specialist român al momentului, în domeniul Filosofiei și Istoriei Religiilor.

Părintele patriarh a elogiat „firea harnică şi ordonată a Părintelui Prof. Dr. Nicolae Achimescu, cultura credinței, a muncii corecte și a dreptății, cultură primită în familie, studiile teologice temeinice, experiența academică germană armonios altoită pe moștenirea românească”.

Pe lângă aceste calități, Patriarhul Daniel a evidențiat suferințele prin care a trecut de-a lungul vieții renumitul profesor: pierderea soției în urmă cu șapte ani și boala veche de câțiva ani care i-a fost descoperită doar cu câteva ore înainte de a pleca dintre noi, în seara zilei de 27 mai 2019.

"Fără îndoială că îmbolnăvirea sa a fost provocată în primul rând de pierderea prematură a soției sale, Ana Cornelia Achimescu, de profesie medic, în urmă cu șapte ani. Având o fire retrasă și studioasă, Părintele Achimescu s-a luptat mult cu singurătatea şi cu boala".

Dar nu suferința proprie a fost pe primul plan la Pr. Nicolae Achimescu:

"Patriot autentic, analist profund, profesor erudit şi teolog sensibil, el a receptat cu multă durere în suflet suferințele sociale ale vremurilor noastre ca: sărăcia, depopularea țării, descreştinarea societății, diminuarea calității învățământului, corupția, plagiatul, dar şi manipularea ideologică a conștiințelor împotriva credinţei creştine tradiţionale în lumea de azi".

"Ca teolog și slujitor al Bisericii, fidel acesteia în orice împrejurare, Părintele Nicolae Achimescu s-a simțit personal rănit de fiecare dată când Biserica a fost rănită pe nedrept, prin campanii de presă, prin proliferarea de acuzații false din partea unor mişcări religioase şi ezoterice sau a unor mișcări seculariste anticreştine".

Concluzia necrologului rostit de Patriarhul României a fost aceea că „strălucitul și pasionat cercetător, Părintele Nicolae Achimescu, a rămas mereu un om al credinței".

La final, Preafericirea Sa a adresat condoleanțe "fiicei părintelui Nicolae, Iuliana, soțului ei și celor doi nepoți cu nume de voievozi români, Ștefan și Mihai, precum şi colegilor, discipolilor și tuturor celor întristați de plecarea dintre noi a Părintelui prof. dr. Nicolae Achimescu".

După slujba oficiată în Paraclisul Facultății de Teologie din București, trupul Părintelui Nicolae Achimescu a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.

 

Sursa: basilica.ro

Foto credit: Ziarul Lumina. 

Citit 220 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iulie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube