Imprimă această pagină
Miercuri, 17 Aprilie 2019 19:21

Binecuvântări arhiereşti pentru elevii calificaţi la faza naţională a concursurilor religioase

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Întâlnirea la ceas de seară dintre Preasfinţitul Părinte Nicodim şi elevii calificaţi la fazele naţionale ale concursurilor religioase, a început în biserică, prin rugăciune. Slujba de binecuvântare este parte din parcursul acestor concursuri, este ceva firesc, care aşa trebuia să fie. Pentru că aceaste competiţii polarizează inima şi mintea copilului spre spiritualitatea românească autentică, care Îl are în centru pe Dumnezeu şi Îl pune ca bun început al tuturor lucrurilor şi lucrărilor.

Elevii au subliniat rolul formator al disciplinei religie care este mult mai important decât ar părea la prima vedere şi aceasta deoarece, pe lângă însuşirea principalelor învăţături de credinţă, reguli, tradiţii şi evenimente religioase ale Bisericii Ortodoxe, copiii dobândesc şi deprinderi, obişnuinţe spirituale, care îi înalţă, îi fac mai buni, mai respectuoşi, mai responsabili. Elevii vor înţelege treptat şi în mod liber că toate acestea sunt un rezultat al dragostei lui Dumnezeu pentru oameni şi răspunsul credinciosului la chemarea divinităţii.

De asemenea, Cultură şi Spiritualitate este un concurs prin care asumăm şi promovăm credinţa şi educaţia, moştenirea spirituală şi culturală a poporului român. Concursul este gestionat de profesorii de limba şi literatura română şi de profesorii de religie. Obiectivul fundamental este centrat pe promovarea interdisciplinarităţii, prin identificarea arhetipului literaturii de inspiraţie sacră şi valorificând cunoştinţele elevilor despre valorile spirituale româneşti, cu scopul cultivării respectului faţă de acestea şi pentru conştientizarea specificului naţional şi a conexiunilor cu valorile universale.

Citit 1245 ori

Galerie de imagini