Vineri, 28 Iunie 2019 16:48

Ziua lucrătorilor din penitenciare a fost marcată şi la Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În penitenciarele din România se sărbătorește în fiecare an, la 29 iunie, "Ziua lucrătorului de penitenciare", sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, propovăduitori ai creștinismului în întreaga lume și ocrotitorii sistemului penitenciar.

Această zi constituie un bun prilej pentru promovarea tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunătăţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitrenciare în societate.

Cu această ocazie, vineri, 28 iunie 2019, începând cu orele 13.00, în sala "Virgil Ogăşanu" a Palatului Culturii "Theodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin a avut loc o manifestare festivă organizată de conducerea penitenciarului din municipiu, la care au luat parte o delegaţie a Episcopiei Severinului şi Strehaiei condusă de Preafinţitul Părinte Nicodim, precum şi reprezentanţi ai Primăriei, ai Prefecturii şi ai altor instituţii administrative şi de ordine publică din oraş.

Evenimentul a început prin intonarea imnului naţional al României şi rostirea rugăciunii Tatăl Nostru. Au urmat alocuţiunile oficialităţilor locale şi ale reprezentanţilor sistemului penitenciar şi de ordine publică.

În cuvântul rostit, Preasfinţitul Nicodim a transmis binecuvântări tuturor celor prezenţi, a vorbit despre viaţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de angajaţii sistemului penitenciar care îşi folosesc „talanţii” într-o slujbă aleasă,  îndemnându-i să-şi depăşască limitele şi să-şi păstreze caracterul chiar şi în situaţii dificile.

În semn de recunoaştere şi preţuire pentru performanţele obţinute, au fost evidenţiaţi şi premiaţi cei mai merituoşi angajaţi ai penitenciarului din Drobeta Turnu Severin.

Ca serviciu public, aflat în slujba comunităţii, sistemul penitenciar românesc garantează siguranţa cetăţenilor prin îndeplinirea cumulativă a două obiective majore: exercitarea controlului social manifestat prin custodierea deţinuţilor şi, în egală măsură, pregătirea şi sprijinirea acestora în efortul de reintegrare socială.

Citit 1333 ori


mbl live


mbl youtube