Imprimă această pagină
Joi, 26 Iulie 2018 21:16

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu la ceas aniversar

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon aduce de fiecare dată în sufletele clericilor şi credincioşilor olteni bogăţie de bucurii duhovniceşti.

O sărbătoare pe care, de zece ani împliniţi, o închinăm cu toţii Părintelui a toate, rugându-L pentru mulţime de zile, sănătatea, fericirea şi bună sporirea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Ziua de 27 iulie se face şi anul acesta bogăţie de daruri şi binecuvântare duhovnicească, la cea de a zecea aniversare a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu în slujirea arhierească de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. O vreme de bogate împliniri şi mai ales de bogată jertfă pastorală în ogorul Bisericii Străbune, pe care ierarhul a reprezentat-o şi condus-o cu cinste în Scaunul Vlădicesc al vrednicilor săi înaintaşi din Cetatea Băniei. Se pot spune multe despre realizările culturale, academice, administrative sau filantropice, împlinire în această perioadă. Mai mult însă am putea vorbi de puterea şi lucrarea mărturisirii ortodoxe, pe care Părintele Mitropolit a sporit-o an de an spre folosul şi întărirea credincioşilor olteni. Dimpreună cu zecile de locaşuri sfinţite, cu numeroasele centre de filantropie aşezate spre binefacerea celor nevoiaşi, a stăruit preocuparea permanentă a Părintelui Mitropolit pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Putem spune astfel că, asemenea unui zugrav dăruit, Înaltpreasfinţitul Irineu a luat seama să aşeze laolaltă grija pentru trup şi pentru suflet, lucrând „cu timp şi fără timp” să lumineze calea spre mântuire a credincioşilor săi.

Aniversarea va fi marcată prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la altarul Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Alături de Înaltpreasfinţia Sa vor fi membrii Permanenţiei Eparhiale, părinţii consilieri şi protopopi, precum şi numeroşi preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din întreaga Mitropolia a Olteniei.

Citit 5068 ori Ultima modificare Joi, 26 Iulie 2018 22:06