Duminică, 23 Iunie 2019 17:18

Resfințirea bisericii din satul Igiroasa, parohia Gutu, protopopiatul Strehaia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica întâi după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim a săvârșit slujba de resfințire pentru biserica din satul Igiroasa, Parohia Gutu, Protoieria Strehaia, biserică ce are drept ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Alături de ierarhul nostru a slujit un ales sobor de preoți și diaconi.

Biserica a fost construită între anii 1917-1921, fiind târnosită în anul 1921, de către Episcopul Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin, preot în acea vreme fiind Preacucernicul Părinte Ion Croicescu. 

Din pricină degradărilor suferinte de-a lungul timpului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, s-au realizat reparații și restaurări ale sfântului lăcaș, între anii 2017-2018.

Biserica are o arhitectură deosebită, cu abside, iar pictura este realizată in stil renascentist.

După slujba de resfințire, Chiriarhul mehedințean a oficiat  Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, atât părintele paroh Ion Mihart, cât și părintele pensionar Nicolae Marcu, au fost hirotesiți în ranguri de iconom-stavrofor, primind în dar de la Preasfințitul Nicodim "Crucea Mehedințeană", ca semn de mulțumire și de apreciere pentru întreaga activitate depusă, iar doamna Ana Ofrim, ctitorul principal ce a ajutat la restaurarea acestei biserici, a primit cea mai înaltă distincție pentru mireni, "Crucea Mehedințeană pentru mireni".

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit celor prezenți despre Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinților, și a mulțumit celor care s-au implicat în restaurarea bisericii.

Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului Psaltic "Sfântul Nicodim de la Tismana" al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

Citit 837 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2019 10:40


mbl live


mbl youtube