Imprimă această pagină
Duminică, 17 Februarie 2019 22:38

A început perioada Triodului

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada liturgică a Triodului, care cade anul acesta între 17 februarie şi 27 aprilie, creştinii ortodocşi din întreaga lume sunt îndemnaţi să se pregătească duhovniceşte pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În acest răstimp, din care şapte săptămâni sunt de post aspru, cu anumite dezlegări în zilele de sâmbătă şi duminică, credincioşii se pregătesc pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii.

Rânduiala slujbelor din răstimpul Postului Mare, precum şi a celor din perioada pregătitoare (începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi terminând cu cea a Izgonirii lui Adam din Rai), care numără 70 de zile, se găseşte în cartea de cult numită Triod. Perioada aceasta cuprinde zece duminici, cu tot atâtea săptămâni, dedicate urcuşului spiritual al credinciosului către Împărăţia lui Dumnezeu. Triodul îşi datorează răspândirea, după cum ne spune Sinaxarul din Duminica Vame­şului şi a Fariseului, Sfântului Cosma al Maiumei (sec. VIII), care a trăit în acelaşi timp cu Sfântul Ioan Damaschinul. Cântări cu trei ode au compus şi alţi autori, înainte de Cosma, cum ar fi Sfântul Andrei Criteanul, care are tricântări la Duminica Floriilor şi în alte zile din Săptămâna Pătimirilor, pe lângă Canonul cel Mare. În secolul al IX-lea, Sfinţii Iosif şi Teodor de la Mănăstirea Studion au adunat tot ceea ce fu­sese scris până la ei şi au realizat o carte unitară, în care au încăput stihiri şi canoane legate de pregătirea pentru sărbătoarea Învierii, dar şi pentru perioada care urmează, până la Duminica Tuturor Sfinţilor. Astfel a apărut Triodul.

În secolul al XIV-lea, Triodul a fost completat cu sinaxare alcătuite de Nichifor Calist.

În timpul săptămânilor de pregătire pentru Postul Mare, Bi­serica îi obişnuieşte pe credincioşi cu lucrarea postului şi abstinenţa treptată: după o săptămână fără restricţii alimentare, se posteşte din nou miercuri şi vineri, apoi urmează abţinerea de la carne, permiţân­du-se produsele lactate. O astfel de pregătire pentru Postul Patruzecimii provine din vechime. Astfel, Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei şi alţii ne-au lăsat cuvântări şi omilii legate de postul care încă nu a început, ci e doar aşteptat. Găsim cuvântări rostite de aceşti sfinţi în timpul acestor săptămâni pregătitoare.

În perioada Postului Mare, mai ales în zilele de rând, Biserica renunţă la orice festivitate legată de slujbe. Întâi de toate, în aceste zile nu se săvârşeşte Liturghia în timpul căreia se prefac Darurile, permisă doar sâmbăta şi duminica. În locul acestei Liturghii se săvârşeşte o rânduială specială de împărtăşire a credincioşilor cu Darurile sfinţite în duminica precedentă. Noi cunoaştem această rânduială sub numele de Liturghia Darurilor înainte sfinţite, chiar dacă această denumire este improprie şi nu se regăseşte nici în canonul care-i este dedicat de Si­nodul Trulan, unde apare cuvântul grecesc „akoloutia”, care se traduce prin „slujbă”. În afară de această restricţie, se opresc aproape complet cântările care exprimă o stare de bucurie şi se preferă lecturi cu conţinut penitenţial. Credin­cioşilor li se propun lecturi din Vechiul Testament, dintre care cel mai mult din Psalmi, care contribuie la imprimarea unei stări de rugăciune şi pocăinţă. În cadrul slujbelor este introdusă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, însoţită de metanii mari. În sfârşit, slujbele zilnice, cum ar fi ceasurile trei, şase şi nouă, sunt legate de Vecernie pentru a se sugera că timpul ne este lăsat atunci ca să ţinem post.

Sursa: ziarullumina.ro

Citit 4507 ori