Imprimă această pagină
Marți, 04 Iunie 2019 17:32

Premii pentru elevii participanţi la concursurile cu tematică religioasă din Episcopia Severinului şi Strehaiei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Episcopia Severinului și Strehaiei îi premiază miercuri, 05 iunie, pe elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile școlare desfășurate în cadrul disciplinei Religie – cult ortodox.

Începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Drobeta Turnu Severin, reprezentanții Sectorului Cultural şi Învățământ din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinți vor oferi diplome și premii elevilor care au obținut premii la Olimpiada de Religie și la concursurile "Cultură şi spiritualitate romanească" şi "Ucenicii credinţei", desfășurate în anul școlar 2018-2019.

De asemenea, la evenimentul de anul acesta vor fi premiaţi şi elevii din grupele catehetice participante la Consursul Naţional "Hristos: sufletul satului meu", iniţiat de Patriarhia Română prin Sectorul Teologic - Educaţional şi implementat la nivelul ficărei eparhii prin Birourile de Catehizare Parohială.

La eveniment va fi prezent și Întâistătătorul Eparhiei, care îi va felicita pe tinerii școlari pentru rezultatele obținute şi le va înmâna personal diplomele de recunoaştere a meritelor.

Nu vor fi uitaţi nici dascălii de religie care i-au îndrumat pe tinerii școlari, insuflându-le dragoste față de valorile moralei creștine.

Citit 3853 ori