Sâmbătă, 30 Martie 2019 12:32

Faza județeană a concursului interdisciplinar Cultură și Spiritualitate românească

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sâmbătă 30 martie s-a desfășurat la Drobeta Turnu Severin etapa judeţeană a concursului interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească”.

Gazda acestei competiții a fost, ca și în anii trecuți, Școala Gimnazială "Constantin Negreanu" din orașul nostru. Concursul ”Cultură și spiritualitate românească” este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi cu implicarea catedrelor de Religie şi Limba şi literatura română. La această ediţie a concursului s-au înscris 143 de elevi de la clasele V-XII.
Obiectivul fundamental este centrat pe promovarea interdisciplinarităţii, prin identificarea arhetipului literaturii de inspiraţie sacră şi valorificând cunoştinţele elevilor despre valorile spirituale româneşti, cu scopul cultivării respectului faţă de acestea şi pentru conştientizarea specificului naţional şi a conexiunilor cu valorile universale. Concursul se adresează elevilor din gimnaziu pasionaţi de înţelegerea relaţiei dintre ficţional/nonficţional, capabili de un act comprehensiv bazat pe interdisciplinaritate şi valorificând componenta de antropologie culturală din programele disciplinelor limba şi literatura română şi religie. Tematica se circumscrie genericului Frumuseţea sacră a lumii, competiţia desfăşurându-se pe două niveluri.

Citit 4570 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Martie 2019 13:19

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube