Episcopia Severinului si Strehaiei - Articole filtrate după dată: Aprilie 2019

Zilele de 1 şi 2 mai poartă cu ele anul acesta o încărcătură spirituală deosebită. Catedrala Episcopală își va sărbători hramul, iar programul va cuprinde o serie de manifestări liturgice şi cultural-religioase care marchează şi debutul Zilelor Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Publicat în Stiri religioase

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, programul liturgic închinat Slăvitului Praznic al Învierii Domnului a debutat sâmbătă, începând cu orele 23:30, când a fost săvârşit Canonul Sâmbetei celei Mari, apoi s-a oficiat Slujba Învierii, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Publicat în Stiri religioase
Vineri, 26 Aprilie 2019 11:56

INVITAȚIE EVENIMENT CULTURAL-SPORTIV

Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Primăria Broșteni și Asociația „Fiii Lupșei” vă invită să participați marți, 30 aprilie 2019, la un eveniment cultural-sportiv organizat în cadrul proiectului RORS-26 Moșteniri la granița Dunării (“RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border”).

Evenimentul face parte dintr-o serie de opt evenimente cultural-sportive care se vor desfășura în România și în Serbia.

Evenimentul va avea loc la Centrul turistic pentru activități culturale și sportive din satul Lupșa de Jos, comuna Broșteni, județul Mehedinți, începând cu ora 12,00.

Proiectul RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border este implementat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, program finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program, derulat în parteneriat cu Primăria Kladovo (Districtul Borski, Serbia), Primăria Broșteni (județul Mehedinți, România) și Asociația „Fiii Lupșei”  (județul Mehedinți, România). 

Persoană de contact: Cercega Liliana-Elena

Telefon: 0770 599 391 

 

Publicat în Comunicate de presă

Joi, 25 aprilie 2019, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit în sobor de arhierei la Catedrala Patriarhală din București cu prilejul sfințirii Sfântului și Marelui Mir.

Publicat în Stiri religioase

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, programul liturgic închinat Slăvitului Praznic al Învierii Domnului va debuta sâmbătă, de la ora 23:30.

Ca osteneala şi jertfirea sinelui din acest post să nu fie zadarnică, severinenii sunt invitaţi să încununeze buna trecere a postirii prin participarea la slujba de Înviere ce va fi săvârşită de Preasfinţitul Nicodim, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei episcopale. Într-un glas, cler şi popor, martori ai ridicării Mântuitorului din morţi, vor cânta "Hristos a înviat!".

Sărbătoarea Învierii Domnului este, totodată, unul dintre hramurile Catedralei episcopale, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, putătorul de biruință, ocrotitorul Severinului.

În cadrul slujbei de Înviere, se va da citire Pastoralei Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Pastorala se va citi, potrivit rânduielii bisericeşti, în toate bisericile din Mehedinţi.

Cei care, din binecuvântate pricini, nu pot participa la Slujba de Înviere, au bucuria şi posibilitatea de a o asculta în transmisiune directă la postul de radio "Lumina", pe frecvența 90,4 FM.

Publicat în Stiri religioase

Am primit cu profundă întristare vestea despre atentatele devastatoare din Sri Lanka, tragedie în care și-au pierdut viața 185 de persoane nevinovate și au fost rănite 469. Aceste atentate petrecute în biserici și alte clădiri, în ziua în care comunităţile catolice celebrează sărbătoarea de Paști, reprezintă expresia cea mai crudă a violenței dezumanizante și a înstrăinării de Dumnezeu.

Publicat în Comunicate de presă
Duminică, 21 Aprilie 2019 20:57

Săptămâna Patimilor – urcuş spre Înviere

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celei din zilele noastre.

Publicat în Stiri religioase

Aproximativ un milion de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu își vor mai sărbători onomastica în ziua de 23 aprilie 2019. Care este motivul?

Publicat în Stiri religioase

Pe 25 aprilie 2019 se împlinesc 15 ani de când Preasfințitul Părinte Nicodim a fost instalat în scaunul de Episcop al Severinului şi Strehaiei. În cei 15 ani de păstorire, Preasfințitul Nicodim a desfășurat la nivelul județului Mehedinți o intensă activitate culturală, misionară și social-filantropică.

Publicat în Stiri religioase

Episcopia Severinului şi Strehaiei deţine un post de radio cu emisie în eter și pe Internet. Radioul "Lumina", împlinește marţi, 23 aprilie, 14 ani de emisie.

Pagina 1 din 3


mbl live


mbl youtube