Stiri religioase

Stiri religioase (414)

Duminică, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Tiron, parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul binecredincioşilor creştini de pe aceste plaiuri a fost luminat şi înfrumuseţat de prezenţa Întâistătătorului Eparhiei în mijlocul comunităţii locale.

Duminică, 17 februarie, când sinaxarul ortodox îl rânduiește spre cinstire pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, biserica parohiei Obârşia Cloşani, singura din Mehedinţi care se află sub patronajul spiritual al acestui mucenic, îşi serbează hramul.

Enoriaşii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin sunt invitaţi să participe duminică, 10 februarie, la Sfânta Liturghie oficiată de chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş.

Drept-slăvitorii creștini severineni chemați fiind de glasul clopotului la rugăciune, s-au putut bucura de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în Duminica a XXXII-a după Rusalii, care a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe".

Praznicul Întâmpinării Domnului, l-a aflat pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei în mijlocul obștii mănăstirești de la Gura Motrului, vatră seculară a monahismului şi a culturii mehedinţene, unde a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, împreună cu ieromonahii viețuitori ai acestei sfinte mănăstiri.

Drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în Duminica a XXXII-a duă Rusaliii, bucurându-se de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

De Praznicul Întâmpinării Domnului, Mănăstirea Gura Motrului, vatră seculară a monahismului şi a culturii mehedinţene, se găteşte spre a primi pe Întâistătătorul Eparhiei.

Marţi, 29 ianuarie 2019, a avut loc şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Lucrările au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la Catedrala Episcopală din orașul nostru, iar la ora 9:30 la Centrul Cultural-Misionar "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Drobeta Turnu Severin a fost săvârşită o slujbă de Te Deum.

Facultatea de Teologie din Craiova îşi sărbătoreşte miercuri, 30 ianuarie, ocrotitorii. Astfel, de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, IPS Părinte Mitropolit Irineu va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul Paraclisului Mitropolitan "Maica Precista"- Dudu din Craiova, înconjurat de soborul părinţilor profesori.

Duminică, 27 ianuarie 2019, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, parohia severineană "Sf. Ioan Gură de Aur" din cartierul Calea Târgu-Jiului a îmbrăcat veșmânt sărbătoresc, primind vizita pastorală a Chiriarhului locului.


mbl live


mbl youtube