Cuvântul Domnului din această duminică este un alt fragment din Predica de pe Munte, dedicat priorităților omului, aflat adesea între grija pentru cele lumești, necesare dar trecătoare și grija pentru cele cerești și veșnice.

Așadar, ceea ce ne transmite aici Domnul este faptul că adesea nu ne mărginim să acumulăm unele și altele doar pentru ca să trăim. Deseori goana după înavuțire devine ea însăși scopul vieții și astfel se pierde esența. De la simpla nevoie de a avea o locuință decentă, cele necesare mâncării, îmbrăcămintei, educației copiilor, micilor bucurii cotidiene, se ajunge ca fuga după avere să ne facă „să călcăm peste cadavre”, adică să ne sacrificăm de dragul unor capricii chiar și principiile în crezul cărora ne-am botezat ca și creștini. Astfel, uităm de omenie, de ajutorarea celui de lângă noi, de răgazul pentru noi și pentru alții, de milă, de generozitate, de prietenie, de iubire. Iar astfel, uităm de fapt chiar de Dumnezeu Care ne-a lăsat în lume să cultivăm aceste virtuți, prin care ieșim din animalitate, dar vietățile arareori acumulează mai mult decât le e necesar pentru supraviețuire.