Imprimă această pagină
Luni, 16 Septembrie 2019 09:57

Slujire arhierească în parohia Huta din județul Cluj

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, cu binecuvântarea arhipăstorului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în parohia Huta din cadrul Protopopiatului Dej, județul Cluj, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, au săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a predicat despre luarea Crucii și urmarea lui Hristos, făcând referire la pericopa evanghelică citită în această Duminică la Sfânta Liturghie, iar Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a vorbit despre jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, prin a cărui sânge Crucea a fost sfințită, iar păcatele omenirii au fost spălate.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului de 40 de zile pentru credincioasa Maria Georgiu, mama Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, trecută la cele veșnice în ziua de 5 august și înmormântată în cimitirul din curtea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Huta în data de 7 august.

sursa: episcopiadevei.ro

Citit 3425 ori Ultima modificare Marți, 17 Septembrie 2019 11:19

Galerie de imagini