Imprimă această pagină
Duminică, 08 Ianuarie 2023 16:51

Slujbă arhierească și botez la Biserica ,,Sfântul Dorotei din Gaza" din localitatea Șimian

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În duminica de după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, credincioșii din localitatea Șimian au avut parte de o bucurie duhovnicească deosebită prilejuită de un dublu eveniment duhovnicesc la biserica de pe Calea Hinovei din localitatea Șimian – Slujba arhierească și botezul fiicei părintelui paroh Daniel Vătuiu – secretarul Eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

În dimineața zilei de duminică, programul liturgic a început la ora 8:⁰⁰, când a fost săvârșită Utrenia, iar începând cu ora 9:⁰⁰ a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

După slujba Sfintei Liturghii, tânăra interpretă Ana-Maria Pereanu, a interpretat o frumoasă priceaznă. De asemenea, o parte din membrii Grupului „Izvorașul” al Episcopiei Severinului și Strehaiei au interpretat câteva colinde psaltice ce se cântă la Botezul Domnului.

După acest moment a urmat oficierea Sfintei Taine a Botezului pentru micuța Parascheva Vătuiu, fiica Părintelui paroh Daniel Vătuiu – Secretarul Eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Biserica cu hramul „Sf. Dorotei din Gaza” gazduiește de la hramul din anul 2021 o copie a icoanei Maica Domnului-Pantanassa, realizată de pictorul bisericesc Costel Olarean, cel care, împreună cu echipa sa, a realizat și lucrarea de înfrumusețare cu veșmântul picturii al acestei biserici. Icoana înfrumusețează sfântul locaș pentru a fi mijlocitoare pentru toți cei ce vor îngenunchea, în rugăciune, în fața ei.

În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul mehedințean a tâlcuit pericopa evanghelică din duminica de după Botezul Domnului, pericopă ce vorbește despre începutul propovăduirii Mântuitorului. În finalul cuvântului Preasfințitul Părinte Nicodim a mulțumit părintelui secretar eparhial Daniel Vătuiu, parohul bisericii din Calea Hinovei – Șimian pentru realizările săvârșite în această parohie și mai cu seamă pentru frumoasa lucrare de înfrumusețare a bisericii cu pictură desfășurată aici în această parohie.

În continuare, Părintele Daniel Vătuiu, secrerarul eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, parohul acestei biserici, a vorbit despre importanța acestei zile, când toată comunitatea a participat la Sfânta Liturghie și la Sfânta Taină a Botezului săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, prin care micuța Parascheva Vătuiu a fost încreștinată și a primit de la Dumnezeu darurile Sfântului Duh. De asemenea, părintele a adus mulțumire lui Dumnezeu și Preasfințitului Părinte Nicodim pentru misiunea încredințată acum cinci ani ca preot paroh al acestei parohii.

La eveniment au fost prezenți pe lângă credincioșii acestei parohii și autorități locale.

Piatra de temelie a bisericii parohiei Calea Hinovei din comuna Șimian, județul Mehedinți a fost pusă în luna mai 2009, în anul 2011 a fost sfințit paraclisul de la demisolul bisericii, iar biserica a fost sfințită în data de 9 septembrie 2017, dată la care a fost hirotonit și instalat actualul Paroh al acestei Parohii, Părintele Daniel Vătuiu.

Citit 918 ori Ultima modificare Vineri, 13 Ianuarie 2023 12:53

Galerie de imagini