Imprimă această pagină
Duminică, 11 Octombrie 2020 15:51

Slujbă Arhiereasca la Parohia Calea Hinovei Simian

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În duminica a 21-a după Rusalii biserica parohiei Calea Hinovei din localitatea Șimian, a îmbrăcat straie de sărbătoare primind vizita Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei care a slujit aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Slujba arhierească a fost prilejiuită și de botezul fiului părintelui paroh Daniel Vătuiu de la Parohia Calea Hinovei-Șimian.

Răspunsurile liturgice au fost date de către protopsalți de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, iar la momentul chinonicul, o fiică a parohiei a interpretat o frumoasă priceasnă.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a înălțat rugăciuni pentru părintele Adrian Căpitănescu, preot la Parohia Calea Târgu Jiului din Drobeta Turnu Severin care se află în stare foarte gravă internat în spital fiind diagnosticat cu coronavirus.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa, Părintele Nicodim a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Anghel Constantin pe seama Mănăstirii Coșuștea Crivelnic, cu hramul „Sfântul Pahomie cel Mare” din protopopiatul Baia de Aramă, județul Mehedinți

La finalul Sfintei Liturghii ierarhul a pus la inimile credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură tâlcuind pericopa evanghelică ce istorisește Pilda Semănătorului. De asemenea Preasfinția sa le-a vorbit celor prezenți despre răbdare.

La finalul cuvântului Preasfințitului Nicodim părintele paroh Daniel Vătuiu a mulțumit Preasfințitului Părinte Nicodim pentru purtarea de grijă pe care o are față de această parohie și bunăvoința de a poposi în această duminică în frumoasa biserică de la Șimian. De asemenea a mulțumit credincioșilor prezenți pentru că au păstrat îndrumările date de către organele abilitate păstrând distanța socială și purtând mască în interiorul lăcașului de cult.

La finalul cuvântărilor Părintele Episcop Nicodim a primit din partea părintelui paroh Daniel Vătuiu și a comunității parohiale o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 16 mai 2009, iar în 11 decembrie 2010 s-a sfinţit subsolul bisericii prin purtarea de grijă a părintelui inspector bisericesc Ionuț Stefan care s-a ocupat de construcția acestei biserici. Paraclisul de la subsolul bisericii a fost folosit ca spatiu liturgic până la finalizarea lucrărilor de construcţie şi sfinţirea bisericii în data de 9 septembrie 2017 când a fost hirotonit și instalat aici ca preot paroh părintele Daniel Vătuiu actualul paroh al acestei parohii.

Citit 2518 ori Ultima modificare Luni, 12 Octombrie 2020 08:30

Media

Galerie de imagini