Imprimă această pagină
Joi, 27 Octombrie 2022 17:30

Sfântă Liturghie Arhierească săvârșită la Craiova de ierarhii din Mitropolia Olteniei, în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – Protectorul Craiovei și al Catedralei Mitropolitane, a fost sărbătorit în mod deosebit în Cetatea Băniei. În ajunul praznicului, pe mai multe străzi din oraș a fost organizată o procesiune impresionantă cu raclele în care se află părticele din moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfintei Mucenițe Sabina și cu racla în care se află moaștele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Mucenițe Tatiana, diaconița, și ale Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah. Alături de credincioși și de soborul de preoți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. La întoarcere, raclele cu sfintele moaște au fost așezate pe esplanada special amenajată în fața Catedralei, spre închinare credincioșilor.

 

În ziua praznicului, 26 octombrie, Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană de soborul de preoți în fruntea căruia s-au aflat: Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințutul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. În cadrul Sfintei Liturghii, Arhid. Consilier Adrian Lupu a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Mitropolitane din Craiova, iar tânărul teolog Bogdan Mihai a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre împortanța sărbătorii Sfântului Dimitrie pentru Oltenia și pentru întreaga țară, subliniind modelul de viață duhovnicească a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, „făcător de pace, de dragoste, de bunătate”.

„Sărbătoarea Sfântului Dimitrie ne reunește și anul acesta, în această Sfântă Catedrală străveche, pentru a cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit în Catedrala noastră și în orașul Craiova, în Oltenia și în toată țara, pentru că, în primul rând, el își are originea printre neamurile noastre străbune daco – romane. El a pătimit în Sudul Dunării, aici a fost comandant de armată și în același timp a fost și cleric, diaconul Sfântului Irineu de Sirmium. A fost martirizat în orașul Tesalonic și acolo își are până astăzi sfintele sale moaște, care izvorăsc tămăduiri, așa cum vedem din titlul pe care îl poartă Sfântul Dimitrie, «Izvorâtorul de Mir». În felul acesta și din viața Sfântului, constatăm că Bunul Dumnezeu este precum spune Psalmistul David: «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!». În primul rând, din aceste cuvinte ale Psalmistului, acest verset din Psalmul lui David, înțelegem că Dumnezeu, Atotputernicul, Creatorul cerului și al pământului, săvârșește fapte mai presus de fire, mai presus de înțelegere și de gândirea noastră. Pentru că tocmai aceasta este definiția minunii: o lucrare extraordinară, deosebită, săvârșită de Dumnezeu în fața noastră, în sufletul nostru, lucrare care depășește cugetarea noastră omenească. Aceasta arată că Dumnezeu este Atotputernic, că El săvârșește fapte minunate și că noi suntem chemați ca să fim subiecte ale acestei lucrări dumnezeiești. Însă, ca Dumnezeu să lucreze prin noi, este nevoie ca viața noastră și sufletul nostru să fie curate. Pentru că numai Dumnezeu este Acela care locuiește în noi și are nevoie de inima noastră, cum spune Psalmistul: «Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule!». Deci Sfântul Dimitrie s-a arătat un locaș al Duhului Sfânt, un purtător de Dumnezeu. Și într-adevăr, Dumnezeu a lucrat minuni încă din viața sa, printr-însul. Înainte ca un sfânt, ca un mucenic să fie martirizat, să fie mărturisitor al lui Dumnezeu, el a avut o viață curată și Dumnezeu S-a sălășluit întru el. Sfinții Mucenici nu devin mărturisitori ai lui Dumnezeu numai atunci când sunt martirizați. Deci Sfântul Dimitrie este un om virtuos, este un făcător de pace, de dragoste, de bunătate. Este un factor de responsabilitate în comunitatea în care el a activat, fiind creștin cu adevărat și diacon în biserică”, a subliniat Mitropolitul Olteniei.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „Sfinții sunt aceia care iubesc Biserica, iubesc pe credincioși și mai presus de toate iubesc pe Dumnezeu”, îndemnându-i pe credincioși să se roage Sfântului Mare Mucenic, „pentru că Sfântul Dimitrie Îl poartă în sine pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care este Domnul păcii”.

„Sfinții mucenici sunt aceia care au primit cununa nestricăciunii de la Mântuitorul Iisus Hristos. Apoi, Sfinții sunt aceia care biruiesc pe cei vrăjmași și strică neputincioasele lor îndrăzniri. Pentru că cel rău continuă să lupte în viața noastră și să ne tulbure cu ispitele și cu necazurile vieții, să ne abată de la calea cea dreaptă care duce spre Împărăția Cerurilor. Așadar, Sfinții sunt aceia care aleg calea cea bună, aleg exact cum spune Mântuitorul Iisus Hristos din Evanghelia de astăzi: «Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții!». Deci Sfinții sunt aceia care iubesc Biserica, iubesc pe credincioși și, mai presus de toate, iubesc pe Dumnezeu. Au lăsat totul și au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea au biruit pe vrăjmași și s-au arătat luptători și biruitori, așa cum vedem că mare apărător este Sfântul Dimitrie în lupta noastră. Bineînțeles că Sfântul Dimitrie, deși este militar, prin formația lui, este un iubitor de pace. Este un iubitor de înțelegere între oameni. De aceea el izvorăște mir. Pentru că mirul este simbolul păcii. Mirul este simbolul iubirii. Mirul este simbolul vindecării. Tocmai de aceea Dumnezeu i-a dat darul acesta, pentru că el a fost în viața lui iubitor de pace și în același timp se roagă la Dumnezeu pentru pacea lumii și pentru pacea noastră. În zilele acestea, când oamenii sunt frământați de necazuri, iată că Sfântul Dimitrie ne poate fi ajutător și protector al nostru. Ne poate fi mângâietor în viața noastră și întotdeauna ajutător, evident dacă noi îl chemăm în sprijinul nostru, pentru că Sfântul Dimitrie Îl poartă în sine pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care este Domnul păcii. Așadar, rugându-l pe Sfântul Dimitrie, noi Îl preamărim pe Dumnezeu. Așa am făcut și în seara trecută, când prin procesiunea noastră am arătat cu adevărat credința noastră, evlavia noastră față de Sfântul Dimitrie”, a transmis credincioșilor Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a adresat mulțumiri ierarhilor din Mitropolia Olteniei, pentru că au fost alături de credincioși la Catedrala Mitropolitană din Craiova în această mare zi de praznic, autorităților locale, pentru implicarea în buna desfășurare a evenimentelor din aceste zile și credincioșilor pentru participarea în număr mare la Sfânta Liturghie și la procesiunea închinată Sfântului Protector al Craiovei.

sursa: mitropoliaolteniei.ro

foto: mitropoliaolteniei.ro și Alexandru Trăilescu

Citit 1756 ori

Galerie de imagini