Imprimă această pagină
Vineri, 27 Martie 2020 19:54

RECOMANDĂRI PRIVIND ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR FILANTROPICE ÎN CONTEXTUL ACTUAL

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID - 19) şi a instituirii stării de urgenţă naţională, Biserica Ortodoxă Română, prin structurile sale (centre eparhiale, protopopiate, parohii și mănăstiri), precum și prin intermediul ONG-urilor ce funcționează în cadrul eparhiilor, participă încă de la început la efortul comun de susţinere a persoanelor vulnerabile, împreună cu autoritățile centrale și locale.

Pentru un mod de acțiune unitar și corelat cu eforturile instituțiilor statului care au atribuții în domeniu, se recomandă desfășurarea la nivelul parohiilor a tuturor activităților filantropice specifice acestei perioade după următoarea procedură:

1.Organizarea unui grup de acțiune alcătuit din preoți, diaconi, cântăreți, voluntari și specialiști din cadrul parohiei, care să analizeze situația concretă din parohie, să identifice cazurile bătrânilor și persoanelor vulnerabile, precum și posibilitățile de a ajuta concret (legătura între membrii grupului se ține telefonic sau online);

2.În mod obligatoriu, grupul de acțiune va trebui să coopereze cu autoritățile publice locale, pentru eficiență în acțiune și respectarea riguroasă a dispozițiilor legale în vigoare;

3.Preotul paroh va menține legătura între grupul de acțiune la nivelul parohiei, pe care îl conduce, și responsabilii desemnați de centrul eparhial, autoritățile locale, ONG-uri, dar și cu potențialii beneficiari și voluntari/donatori;

4.Grupul de acțiune va desemna responsabili din cadrul său care să intre în legătură, telefonic sau online, cu persoanele care necesită sprijin;

5.Acolo unde există posibilitatea, parohia va populariza prin intermediul mijloacelor online platforma ajutacubucurie.ro și TelVerde 0800800368, cu acoperire națională, înscriind voluntarii proprii în respectiva baza de date;

6.Se recomandă insistent implicarea ca voluntari a tuturor clericilor, membrilor Consiliului și Comitetului parohial care nu au vârsta de peste 65 de ani și îndeplinesc celelalte cerințe legale pentru acest tip de activitate, precum și a membrilor organizațiilor de tineret sau caritabile ortodoxe;

7.Grupurile de acțiune din parohii se vor ocupa de distribuirea de alimente neperisabile sau/și hrană caldă, efectuarea și livrarea cumpărăturilor uzuale (alimente, medicamente, produse de igienă), identificarea de binefăcători care să se implice financiar sau prin donații de produse alimentare și igienico-sanitare în beneficiul persoanelor vulnerabile identificate în parohie.

În toate activitățile derulate se vor respecta riguros regulile de igienă și cele de protejare a sănătății beneficiarilor și voluntarilor.

Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române

Citit 2400 ori Ultima modificare Luni, 30 Martie 2020 20:30