Imprimă această pagină
Joi, 25 Noiembrie 2021 14:19

Preasfinţitul Nicodim va sluji în Duminica a XXX-a după Rusalii la Catedrala Episcopală

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Duminica a XXX-a după Rusalii, ierarhul mehedințenilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, se va afla în mijlocul credincioșilor din Drobeta Turnu Severin. Preasfinția Sa va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din municipiu, având alături soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş de închinare, iar răspunsurile stranei vor fi asigurate de către psalții Catedralei.

Drept-slăvitorii creștini sunt așteptați la acest popas duhovnicesc din postului Naşterii Domnului, spre a se folosi sufletește și a asculta povețe și recomandări referitoare la buna trecere a perioadei de înfrânare, într-o manieră autentică.

Evanghelia duminicală vorbește despre întâlnirea Mântuitorului cu dregătorul bogat.

"Deși păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi, tânărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale și nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mântuitorul îl chema la desăvârșire, prin renunțarea la averile pământești și agonisirea altor averi, cele duhovnicești. Căci bogăția cea mai mare a creștinilor este păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe ortodoxe. Bogăția cea nemuritoare a noastră, a creștinilor, este sfânta rugăciune făcută cu post și cu milostenie.

Bogăția duhovnicească a creștinilor este împlinirea cu sfințenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvârșită dragoste, iertarea vrăjmașilor, participarea regulată la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie și împărtășania cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi nașterea de copii, înfrânarea de la orice fel de păcate trupești, blândețea, smerenia și toate celelalte fapte bune. Acestea sunt averea și lauda și cununa creștinilor care ne asigură mântuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani și cinste trecătoare pe pământ, care ne îndepărtează de Dumnezeu și ne aruncă în grele păcate și în osândă veșnică."(Pr. Ilie Cleopa)

Citit 944 ori Ultima modificare Joi, 25 Noiembrie 2021 14:35