Imprimă această pagină
Duminică, 12 Ianuarie 2020 14:36

Liturghie Arhierească la Parohia "Nașterea Maicii Domnului - Meva"

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În prima Duminică după Botezul Domnului Hristos, când Sfânta Evanghelie ne prezintă începutul propovăduirii Domnului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei s-a aflat în mijlocul comunității creștine de la Parohia "Nașterea Maicii Domnului", din cartierul severinean Kiseleff, unde a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de către psalți ai Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru fiul părintelui Petrișor Zaharia, preot slujitor la această sfântă biserică. 

În cuvântul de învățătură rostit, Chiriarhul mehedințean a tâlcuit pericopa evanghelică din această zi.

Biserica cu hramurile "Nașterea Maicii Domnului" și "Sfântul Nicodim de la Tismana" este așezată lângă piața Meva. Acest sfânt lăcaș a luat ființă prin osteneala părintelui Dumitru Iliescu, spre a servi nevoilor spirituale ale credincioșilor din cartierul Kiseleff.

Alături de părintele paroh Florinel Iliescu, de păstorirea credincioșilor poartă grijă și părinții slujitori Dumitru Iliescu, Petrișor Zaharia și Leontin Stăiculescu.

Lucrările de construcție la această biserică au început în anul 1992, iar în anul 1995 au fost terminate lucrările de la subsolul bisericii, după care s-a pus prima cărămidă la cota 0 și au continuat lucrările până în anul 2002, când s-a sfințit subsolul acestei biserici de către ÎPS Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei.

În anul 2006 s-a sfințit în data de 16 decembrie biserica cea mare, eveniment la care au participat 5 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Citit 4094 ori Ultima modificare Duminică, 12 Ianuarie 2020 18:44

Galerie de imagini