Imprimă această pagină
Miercuri, 27 Ianuarie 2021 11:54

Întrunirea Adunării Eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei: moment de bilanț și de noi decizii

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, 28 ianuarie 2020, va avea loc şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Lucrările vor fi precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la Catedrala Episcopală din orașul nostru. Cu acest prilej va fi săvârşită şi o slujbă de Te Deum.

Începând cu ora 10.00, membrii Adunării Eparhiale se vor întruni în sesiune de lucru în sala centrului cultural "Sfântul Ioan Gură de Aur" de la Hotelul Severin, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei. Pe ordinea de zi se află prezentarea rapoartelor de activitate ale sectoarelor din cadrul Centrului eparhial pentru anul 2020 precum şi aprobarea proiectelor pentru 2021.

Adunarea Eparhială este organul deliberativ al Eparhiei şi se compune din 30 de membri, reprezentanti ai clerului si ai credinciosilor, o treime clerici şi două treimi mireni. Conform statutului BOR, activitatea Adunării Eparhiale este împartită în cinci comisii: comisia administrativ-bisericească, comisia culturală si educationala, comisia economica, bugetară şi patrimonială, comisia social-filantropică şi comisia organizatorică, juridică şi de validare.

Lucrările evenimentului nu sunt deschise publicului larg şi vor fi organizate cu respectarea restricţiilor medicale emise pentru perioada stării de alertă.

Biroul de Presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei

Citit 1231 ori