Imprimă această pagină
Duminică, 21 Iulie 2019 18:54

Hram şi slujire arhierească la Parohia ,,Sfântul Ilie Tesviteanul" din Drobeta-Turnu-Severin.Tr. Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

    Cu ocazia prăznuirii Sfântului Ilie Tesviteanul, parohia din cartierul Crihala care îl are ca ocrotitor a organizat o serie de manifestări liturgice la care au participat toţi binecredincioşii severineni.

     Programul liturgic a debutat vineri, 19 iulie, începând cu ora 18.00, cu săvârşirea Vecerniei unită cu Litia, urmată de tradiționala procesiunea cu icoana Sfântului Ilie Tesviteanul pe traseul Str.Danubius - Str.Păcii - Str.Crișan și revenire pe Str.Danubius.

    Manifestările au continuat în ziua praznicului, sâmbătă 20 iulie, de la ora 8.00, cu oficierea Utreniei şi a Sfintei Liturghii.

    De asemenea, duminică 21 iulie, credincioşii acestei parohii s-au putut bucura de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei care a săvârşit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

     În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Ivănel Haralambie, preot slujitor la această sfântă biserică a primit în semn de prețuire distincția ,,Crucea Mehedințeană". În cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, creștinilor le-a fost prezentată viața Sfântului Ilie Tesviteanul și le-a fost tâlcuită pericopa evanghelică din această sfântă zi.

     Răspunsurile liturgice au fost asigurate de către Grupul Psaltic ,,Sfântul Nicodim de la Tismana" al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

    Piatra de temelie a Bisericii Sfântul Ilie Tesviteanul a fost pusă în 1991, lucrările începând în 1992. Ele au fost întrerupte o perioadă, fiind reluate din anul 1998.

    Până la terminarea construirii bisericii celei noi, serviciul religios era oficiat într-o construcţie provizorie, ce era cunoscută de severineni ca ,,Biserica de carton”. 

    ,,Biserica de carton”, numită astfel deoarece materialul principal din care a fost construită este cartonul, pereții sunt fiind în totalitate din carton, sustinuți de ,,șipci” metalice late pe partea centrală pentru a nu se îndoi. Oficial biserica a primit numele de Sfântul Ilie Tesviteanul, în 1990, anul în care a fost asamblată. Scopul bisericii era de a aduna credincioșii din cartierul Crihala la slujbe.

    În anul 1990 Primăria din Drobeta-Turnu Severin a donat bisericii o suprafață de 1500 mp, intenția reprezentanților bisericii era să construiască o Catedrală.

    Construcțiile au început în anul 1992, atunci fiind săpată fundația, care a rămas la acest nivel pe parcursul a 7 ani din lipsă de fonduri. În 1998 au turnat o mică parte din fundația bisericii (din beton), lucrările fiind sistate din nou.

    La această parohie funcţionează de curând şi un grup de tineri numit A. T. O. S. (Adunarea Tinerilor Ortodocşi din Severin), ce are întâlniri în fiecare duminică seara şi care organizează activităţi religios-educative pentru tineri.

Citit 5199 ori Ultima modificare Luni, 22 Iulie 2019 19:26

Galerie de imagini